Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal - Calea Aradului

Euroinstal Timisoara - boilere, centrale termice, sisteme de incalzire
https://euro-instal.ro

Avantajele unui credit în lei: de ce este mai sigur să alegi aceasta opțiune?

Avantajele unui credit în lei: de ce este mai sigur să alegi aceasta opțiune?

Detalii stire

Categorie
Stiri afaceri - economie
Modificat
acum 1 an si 3 luni
Apartine de
DWF
Vizualizari
490

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

La contractarea unui împrumut una dintre întrebările pe care ni le punem este despre moneda în care vom contracta creditul: lei, euro sau dolari SUA. Nu cu mult timp în urmă, pe piața bancară românească erau disponibile și variante precum francii elvețieni sau forinții ungurești (având în vedere că pe piața din românia activează și bănci ungurești). Și totuși cea mai sigură variantă este împrumutul în lei.

Până nu cu mult timp în urmă preferința solicitanților români de credite pentru împrumuturi în euro, dolari sau franci elvețieni era favorizată de dobânzile sensibil mai mici la acestea, comparativ cu dobânzile la creditele în lei. O dobândă mai mică determina și o rată mai mică la credit, fapt care îi permitea solicitantului de credit să se califice pentru un împrumut mai consistent. Dar șocul produs de aprecierea francului elvețian în raport cu leul românesc (aproape o dublare a valorii francului în raport cu leul având în vedere cursul valutar afișat de BNR) a atras atenția asupra riscurilor induse de evoluția cursului de schimb și implicit de contractarea unui credit într-o altă monedă decât cea în care ne obținem veniturile.

Rată în scădere

Prin urmare, deținătorii unui credit în lei au putut să răsufle ușurați, atunci când au văzut cum prietenii sau vecinii lor care au luat credite în franci elvețieni au suferit o dublare a ratei. Practic, avantajul principal al contractării unui credit în lei este dat de stabilitatea (relativă sau absolută a) ratei, rată care se poate modifica doar în funcție de variația dobânzii (variabile), variație care s-a dovedit a fi în limite mult mai rezonabile comparativ cu cea indusă de cursul valutar. În plus, cum în ultimii ani variația dobânzii la împrumuturile în lei a urmat o tendință general descrescătoare și rata s-a conformat acestui trend fiind din ce în ce mai mică, în comparație cu momentul la care a fost contractat creditul (în special dacă vorbim de credite contractate pe perioade lungi de timp).

Dacă dobânda la lei a fost una fixă, rata la creditul în lei nu a cunoscut nicio variație. Nici cei care au contractat credite în euro sau dolari nu au putut fi pe deplin fericiți, deoarece de la o valoare de 3,25-3,5 lei pentru un euro, spre exemplu, cursul a ajuns în prezent la 4,8-4,9 lei pentru un euro. Totuși și în cazul creditelor în valută a existat o atenuare ușoară a acestei creșteri, urmare a diminuării dobânzilor și la aceste împrumuturi.

Riscuri indirecte

Evoluția defavorabilă a cursului de schimb nu are numai efecte directe asupra capacității de rambursare a împrumutului (prin creșterea ratei, calculată în lei), ci și indirect, prin creșterea unor prețuri și a unor taxe și accize care sunt legate de euro sau dolar (prețul petrolului, al gazelor naturale, energiei electrice și energiei termice, telefoniei mobile etc.), care diminuează din veniturile disponibile ale titularului de credit și a familiei acestuia.

Avantaj în viitor

Alegerea unui credit în lei mai este avantajoasă și dintr-un alt punct de vedere, cel al perspectivei aderării la zona euro.
Astfel, la momentul aderării României la zona euro – obiectiv strategic al BNR cu un orizont mediu de timp – leul se va schimba la un curs fix de schimb în raport cu euro, fapt care practic nu va modifica valoarea ratei, la acel moment (calculată în lei). Dar, atunci, instituțiile de credit vor trebui ca în procesul de convertire a creditelor din lei în euro să aplice și dobânda la euro, care este mai mică decât cea la lei, rezultând o reducere a ratei împrumutului (determinată de scăderea dobânzii, mai mică la euro, comparativ cu cea la lei). Bineînțeles, prin acest proces vor trece creditele contractate pe termene lungi de timp, cele acordate pe termene scurte ajungând la scadență până la momentul aderării țării noastre la zona euro.

Sursa foto: pixabay.com/ro/photos/bani-moneda-investitii-afaceri-2724241/

Anunt Diamant Euroinstal - Bulevardul 16 Decembrie 1989

Euroinstal Timisoara - Bulevardul 16 Decembrie 1989
https://euro-instal.ro