BB Cakes Boutique servește o colecție aparte de macarons, torturi personalizate si cupcakes proaspăt coapte, precum și alte confecții dulci. La comandă, putem pune la dispoziție deserturile noastre în variante adaptate diabeticilor, celor intoleranti la gluten sau celor care urmează un regim Vegan. Cand vine vorba de serviciile noastre, nu facem niciun compromis in ceea ce priveste mentinerea unui standard inalt. Cu HACCP – avem asigurat un sistem de audit al igienei care aduce îmbunătăţiri măsurabile în bunele practici de igienă pe care le aplicăm. Conformitatea HACCP este dovada respectului pentru consumatorul direct al produselor noastre.

Detectiv Premium Timisoara - este o agenție de investigații private autorizată, specializată în servicii profesionale de supraveghere, documentare și analiză operativă la nivel național. Oferim soluții avansate pentru persoane fizice și companii, cu respectarea strictă a legislației în vigoare.
detectivpremium.ro/detectiv-particu...
Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat Timișoara - Alexandru Mușătoiu este membru al Baroului Timiș. Cabinetul de avocat a fost fondat în anul 2006, poziționându-se în segmentul cu cei mai buni și serioși avocați din Timișoara.
musatoiu.com
Daca esti pasionat sa joci Cruce, te provocam la Cupa de Cruce Napoleon, care va avea loc in 7 noiembrie 2026 la NAPOLEON, Aleea Studentilor, nr. 2 din Timisoara
BB Cakes
Detalii cofetarie/patiserie/gelaterie
| Categorie | Cofetarii / Patiserii / Gelaterii |
|---|---|
| Adresă | Dumbravita, Strada Barcelona, nr. 1 |
| Telefon | 0742029366 |
| Social | |
| Aparține de | BB Cakes |
| Adăugat | 27.08.2016 |
| Modificat | acum 11 luni |
| Vizualizări | 4817 |


Prezentare cofetarie/patiserie/gelaterie
BB Cakes Boutique servește o colecție aparte de macarons, torturi personalizate si cupcakes proaspăt coapte, precum și alte confecții dulci. La comandă, putem pune la dispoziție deserturile noastre în variante adaptate diabeticilor, celor intoleranti la gluten sau celor care urmează un regim Vegan. Cand vine vorba de serviciile noastre, nu facem niciun compromis in ceea ce priveste mentinerea unui standard inalt. Cu HACCP – avem asigurat un sistem de audit al igienei care aduce îmbunătăţiri măsurabile în bunele practici de igienă pe care le aplicăm. Conformitatea HACCP este dovada respectului pentru consumatorul direct al produselor noastre.
Orar cofetarie/patiserie/gelaterie
Duminica: 10:00 - 21:00
Filtre cofetarie/patiserie/gelaterie
Deschis: Sambata, Duminica
Zone din Timisoara: Lipovei
Facilitati: Laborator, Livrare la adresa, Servire in locatie, Servire la pachet, Terasa
Ofera: Candy Bar, Cozonaci, Inghetata, Prajituri de casa, Produse panificatie, Produse patiserie, Torturi aniversare adulti, Torturi aniversare copii, Torturi botez, Torturi nunta

Asociatia Peter Sport si Beraria MGM Bastion din Timisoara va invita sa participati la Cupa de table Beraria MGM care se va desfasura in 14 noiembrie 2026 cu incepere de la ora 13:00. Se acorda premii in bani pentru primii 5 clasati. Taxa de participare este de 50 lei.
bahuczki.ro
Firma din Timisoara ofera servicii de curatat tapiterie auto la domiciliu. Solutii profesionale, special folosite pentru prevenirea deteriorarii materialului, pastrarea culorilor si a aspectului de nou si indepartarea mirosurilor neplacute; spalat + uscat tapiteria cu ajutorul aspiratorului injectie-extractie.

Bratu Ion Tiberiu - profesor doctor din Timisoara - chirurgie estetica
www.brol.ro
Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara cu o experienta de peste 21 ani in chirurgia estetica, infiintata in 1996.
www.brol.ro