Filmul regizorului grec Lucas Paleocrassas, aflat pe lista scurtă a Premiilor Academiei Europene de Film, rulează joi, 12 noiembrie, la Cinema Victoria. Proiecția deschide a doua ediție timișoreană a festivalului de film și educație de mediu pentru copii și tineri.
George are 16 ani, e timid și îi vine greu să se apropie de ceilalți după divorțul dificil al părinților. Se simte în largul lui într-un singur loc: lumea insectelor. Acolo se atașează de un greiere pe nume Isabella. Povestea lor stă la baza documentarului „Bug Boy”, pe care publicul din Timișoara îl poate vedea joi, 12 noiembrie, de la ora 18:00, la Cinema Victoria. Filmul este recomandat de la 14 ani și deschide programul festivalului CULMEA: Film și educație de mediu, care are loc între 12 și 14 noiembrie la Cinema Victoria și Cinema Johnny.
Regizorul a dat de povestea lui George întâmplător. A citit un articol online care aduna o serie de postări de pe Facebook ale băiatului despre relația lui cu Isabella. L-a filmat apoi timp de trei ani, intrând treptat în viața lui de zi cu zi. Rezultatul este un film despre maturizare și despre cum îți găsești locul printre ceilalți, dar și despre creaturi pe care cei mai mulți dintre noi nici nu le observăm. Paleocrassas a spus că insectele sunt adesea privite ca invizibile sau inutile, deși sunt peste tot și sunt esențiale pentru ecosistem.
Coproducție Grecia–Danemarca–Franța, „Bug Boy” a avut un parcurs festivalier remarcabil în 2026. La a 28-a ediție a Thessaloniki International Documentary Festival, unde a avut premiera mondială, a primit Premiul Onassis și premiul Asociației Criticilor de Film din Grecia pentru cel mai bun film grecesc. La Millennium Docs Against Gravity, în Polonia, a câștigat premiul ART.DOC de la Bydgoszcz, iar la Sarajevo Film Festival a concurat în competiția de documentar. Filmul a mai fost prezentat la Sheffield DocFest și la Giffoni.
La CULMEA, filmul face parte din programul pentru adolescenți curatoriat de Sara Pongrac, participantă la F-SIDES Wildcards 2026, o rezidență de formare în curatoriat de film pentru tineri din România și Republica Moldova. „Mi se pare un film potrivit pentru publicul Festivalului CULMEA tocmai pentru că poate fi privit împreună, indiferent de vârstă: de adolescenți, părinți, profesori sau iubitori de natură”, spune curatoarea. După proiecție urmează o discuție despre adolescență și despre ce ne ține pe linia de plutire în perioadele grele, alături de Patricia Cîrtog, psiholog clinician.
Programul continuă vineri, 13 noiembrie, de la ora 18:00, tot la Cinema Victoria, cu un moment care iese din registrul proiecțiilor. „Jungla’n Concert (nu invers!)” aduce pentru prima dată la Timișoara cântecele spectacolului „Jungla” al Teatrului Gong din Sibiu, interpretate de Adela Ciocan, Alex Gabera și Alex Stoicescu.
Sâmbăta este dedicată familiilor. La ora 15:00 rulează „Papaya”, o animație braziliană fără dialog despre o sămânță care vrea să vadă lumea înainte să prindă rădăcini. Proiecția este urmată de o discuție cu Cristina Coliș, fondatoarea proiectului Semințe pentru viitor. La ora 18:00 urmează „Nou-veniții”, o poveste subtitrată despre migrație și prietenie, după care publicul stă de vorbă cu Grupul de Cercetași „Pinul Negru” din Timișoara.
Joi și vineri dimineața, sălile sunt rezervate grădinițelor și școlilor, cu calupuri de scurtmetraje pe grupe de vârstă (3+, 6+, 8+, 10+, 12+) urmate de discuții cu mediatorii culturali ai festivalului.
„Filmele pe care le vedem la CULMEA circulă prin festivaluri mari precum Berlinala, Annecy sau Sheffield DocFest, iar unele, cum e Bug Boy, ajung în cursa pentru Premiile Academiei Europene de Film. Ne bucură că le putem aduce la Timișoara în același an în care se vorbește despre ele în Europa”, spune Sabina Baciu, directoarea festivalului.
Informații practice
Date: 12–14 noiembrie 2026
Locații: Cinema Victoria (Str. Ciprian Porumbescu nr. 2) și Cinema Johnny (Str. Nicolae Andreescu nr. 97)
Bilete și program complet: cinema-timisoara.ro/special/culmea-film-si-educatie-de-mediu-2026/
Înscrieri grupuri școlare: forms.gle/XmG27KzU5Sr4YhBW9
Despre
CULMEA
CULMEA:
Film și educație de mediu este primul festival de film și educație
de mediu pentru copii și tineri din România. A fost fondat la
Brașov în 2023 și s-a extins la Timișoara în 2025. Festivalul
este membru ECFA (European Children’s Film Association). În 2026 a
fost inclus în catalogul EFFE Seal #2 al European Festivals
Association, dedicat festivalurilor care contribuie la sănătate și
stare de bine.
CULMEA: Film și educație de mediu este un proiect cultural finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte și organizat de Asociația ORICUM și Asociația Culturală 360.









