Inedita paradă fashion va avea loc marți, 11 noiembrie 2014, la Jazzissimo Club, în Bastionul Cetății.
Acesta este un preeveniment al Salonului de vinuri RoVinHud, care se va desfășura în 14-16 noiembrie 2014, la Hotel Timișoara.
Colecția de modă cuprinde 6 piese , pe lângă care designerul Geanina Bolba a creat 6 ținute vestimentare pentru sticle de vin, care vor defila pe podium în mâinile modelelor.
Organizat de Asociația Ceva de Spus și realizat exclusiv prin voluntariat de toți cei implicați, salonul va aduce în urbe crame ilustre și vinuri de nișă, din România, Ungaria, Portugalia, Spania, Italia, dar și celebri experți de renume mondial în domeniul vini-culturii, precum Jancis Robinson, consultant al Cramei Regale a Marii Britanii. Toate fondurile rezultate în urma salonului vor fi dedicate achiziționarii unui microbuz accesibilizat pentru persoanele cu dizabilități.
Membră a asociației Ceva de Spus, creatoarea de modă Geanina Bolba, absolventă a Universității de Vest, suferă de o drastică dizabilitate fizică, fiind țintuită în scaunul cu rotile, ceea ce nu a împiedicat-o să se lanseze în cariera de designer.

Firma din Timisoara ofera servicii de curatat tapiterie auto la domiciliu. Solutii profesionale, special folosite pentru prevenirea deteriorarii materialului, pastrarea culorilor si a aspectului de nou si indepartarea mirosurilor neplacute; spalat + uscat tapiteria cu ajutorul aspiratorului injectie-extractie.

Medissa Vita Timisoara - Biorezonanta - Nutritie - Aromaterapie - Terapia cu plante - Cristaloterapie - Bioenergoterapie - Terapia Bowen - Terapii Access - Theta Healing - Cromoterapie - Remedii florale Bach - Terapia vibrationala Rife - Oncoterapie
nutritie-biorezonanta.ro
Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat Timișoara - Alexandru Mușătoiu este membru al Baroului Timiș. Cabinetul de avocat a fost fondat în anul 2006, poziționându-se în segmentul cu cei mai buni și serioși avocați din Timișoara.
musatoiu.comCameleonul, curajul de expresie
Detalii eveniment
| Categorie | Evenimente diverse |
|---|---|
| Adăugat | 12.11.2014 |
| Modificat | 12.11.2014 |
| Vizualizări | 1163 |


Prezentare eveniment

Spitalul MedLife Medici’s Timisoara - spital multidisciplinar cu dotări ultramoderne care oferă servicii medicale integrate, de la diagnostic la tratament personalizat.
www.medlife.ro/spitalul-medlife-med...
Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara cu o experienta de peste 21 ani in chirurgia estetica, infiintata in 1996.
www.brol.ro
Bratu Ion Tiberiu - profesor doctor din Timisoara - chirurgie estetica
www.brol.ro
Salsa Rebels Timisoara ofer cursuri de salsa, bachata, kizomba si cha cha.
salsarebels.ro