La Valea lui Liman, locul pregătirii centralizate, s-au făcut două-trei antrenamente pe zi, team-buildingul a fost la ordinea zilei, au fost şi momente plăcute cu jocuri distractive, dar şi cu o mică petrecere pentru a sărbători cinci jucători care şi-au serbat zilele de naştere. Familia RCM-ului creşte frumos împreună şi asta se vede în atitudinea jucătorilor şi mai ales în rezultate.
“Nu ne mai raportăm la ce e în România, ci la nivel internațional. Vrem să-i pregătim pe jucători pentru a face față cerințelor internaționale. Eu sincer sunt foarte mulțumit de cum au răspuns, sper ca și ei să fi apreciat tot ce facem. Din Africa de Sud am adus baremuri la testele fizice și încercăm să le oferim jucătorilor antrenamente prin care să atingă aceste baremuri. Ideea nu e să te antrenezi dur, ci înțelept. Asta încercăm noi să facem. Normele după care lucrăm sunt în funcție de postul fiecăruia, nu facem o comparație între un pilier și un fundaș de exemplu. Poate există jucători care nu vor atinge acele norme, dar ei pot compensa prin inteligența în joc. Exemplul cel mai la îndemână acum este Maradona”, a spus Bogdan Almăjan, preparatorul fizic al echipei, ce s-a pregătit special în această lună şi ân Africa de Sud pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi din domeniu.









