Covoare manuale și covoare țesute mecanic
Covoarele se realizează mecanic sau manual. Covoarele pufoase ale persanilor, apreciate în lumea întreagă, sunt realizate manual și necesită pricepere și răbdare. Chiar dacă fabricarea unui astfel de covor durează mult, rezultatul este incredibil. Covoarele țesute manual sunt superioare celor obținute cu mijloace mecanice, dar și mai scumpe. Totuși, există numeroase modele de covoare realizate în fabrici și care au și un standard de calitate înalt. Așadar, pentru locuința ta, poți alege oricare din aceste două tipuri. Îți recomandăm să păstrezi covoarele manuale în camere unde riscul de pătare sau deteriorare este mai mic, așa cum sunt dormitorul sau camera de oaspeți.
Covoare cu bucle sau cu fir tăiat
Cu bucle
Modul în care firele se țes în structura covorului determină așezarea acestora. Covoarele cu bucle pot fi:
- în stil berber–durabile și rezistente la pete, nu și contactul cu obiecte ascuțite;
- cu bucle la același nivel–mai tari, dar rezistente la trafic intens;
- cu bucle de niveluri diferite–au desene creative și o textură aparte.
Cu fir tăiat
Covoarele cu fibra tăiată se produc în patru stiluri:
- saxon–moi și fine, dar nu rezistă la frecare;
- texturat–sunt durabile și se curăță ușor;
- frizat–au un efect vizual puternic, dar se curăță greu și se tocesc inegal;
- cu model–stilul de așezare este divers, pentru a crea un anumit model.
Covoare din diferite materiale
Lână
Covoarele din lână sunt rezistente, moi și arată bine. De asemenea, nu se murdăresc ușor. Sunt, însă, mai scumpe decât cele sintetice.
Poliester
Poliesterul este asemănător lânei ca textură, dar se usucă mai repede. Covoarele din poliester sunt durabile și se îndreaptă repede. Fiind o fibră sintetică, poliesterul are dezavantajul că se electrizează, ceea ce facilitează acumularea de praf și micile șocuri electrice. Există însă spray-uri antistatice pe care le poți folosi cu încredere.
Olefin
Olefinul este un material rezistent, care inițial se utiliza pentru covoarele exterioare. Nu e de mirare, așadar că acest tip de covoare rezistă la trafic, dar au dezavantajul că se pot decolora ca urmare a expunerii la lumină solară. De asemenea, unii oameni le găsesc neatrăgătoare din punct de vedere estetic.
Iută
Iuta este un material folosit pentru covoarele confecționate în stil simplu, tradițional. Dacă vrei un interior în stil rustic sau tropical, cu nuanțe neutre, acest material rezistent este ideal.
Acril
Covoarele din acril imită structura celor din lână, dar, spre deosebire de cele de poliester, care sunt similare, acestea sunt mai rezistente la uzură, murdărie și electrizare.
Triexta
Triexta este o fibră sintetică devenit populară printre părinți și posesori de animale de companie. Fibrele sale sunt foarte rezistente și nu se rup sau desprind, astfel că riscul de a fi înghițite de copii și animale este redus. Mochetarea cu triexta este o soluție apreciată, dar prețul acestor covoare este ridicat. Așadar, dacă bugetul tău este limitat, orientează-te spre covoare din materiale mai ieftine.
În alegerea covoarelor potrivite pentru locuința ta trebuie să ții cont nu doar de aspect, ci și de tipul acestora. Reține informațiile pe care ți le-am prezentat pentru a cumpăra covoarele potrivite.
Sursa foto: pexels.com/photo/apartment-carpet-floor-furniture-276666/









