Ce mai faci, scriitorule? Dialog cu Veronica D. Niculescu

Azi, ora 19:00, în librăria Cărtureşti Mercy deschidem sertare cu întrebări ca să scoatem la iveală răspunsuri despre scris, inspiraţie, literatură, pasiuni, societate cu Veronica D. Niculescu şi Bogdan Munteanu. Ne lăsăm cuprinşi de interpretări din "Orchestra portocalie", experimentăm întâmplări din "Roşu, roşu, catifea", parcurgem textul literar muzical al "Simfoniei animaliere", pornim pe urmele Piticului Bun ajungând direct la "Basmul Prinţesei Repede-Repede" şi ne oprim la amintiri de ieri şi de azi atunci când "Cad castane din castani". „În decembrie 2007, Emil Brumaru strecura dintr-odată într-unul dintre comentariile sale pe blogul meu, cînd erau în toi cine ştie ce discuţii nevinovate despre paiaţe, sobe sau pagini: Şi de aici o să trec la altceva...Cred că ar fi interesantă o carte cu viaţa, atît cît poate fi ea destăinuită, a doi oameni cu vîrste diferite...De gîndit. Am rîs ca de o ghiduşie şi, cu siguranţă, nu m-am gîndit la nicio carte. Peste o lună, iarăşi: Şi revin la ideea scrierii unei cărţi, aşa, în unda întîmplării...neforţînd nimic...Carte pe care deja am început să o scriem, îţi atrag, cu viclenie, atenţia! Şi atunci comentariul a zburat pe lîngă mine aproape neluat în seamă. Aceste două comentarii m-au frapat abia acum, la recitirea dialogurilor noastre adunate laolaltă. A trebuit să treacă nişte ani ca să pricep şi eu că, probabil, din poveştile noastre intersectate şi decupate apoi sub formă de rubrică de revistă chiar crescuse pe neştiute o carte.” (Veronica D. Niculescu despre Cad castane din castani).