Denumirea cartierului vine de la existenţa Cetăţilor pe care Timişoara le-a avut în decursul secolelor. Denumirea defineşte existenţa cetăţii cu ceea ce se află în interiorul ei şi ce se află în exteriorul Cetăţii. Menţionez că Timişoara a avut o cetatea veche (Medievală) şi cetatea nouă modernă, din care mai vedem şi azi părţi. Prima cetate veche, puternică, a Timişoarei, era dorită de toţi sultanii. Circula şi zicala: „Cine cucereşte Buda cucereşte un oraş, cine cucereşte Timişoara, cucereşte o ţară”. În timpul Huniazilor Cetatea avea patru porţi:
- Poarta ardeleană
- Poarta de Lipova
- Poarta de Arad
- Poarta turnului de apă
În timpul ocupaţiei turceşti cetatea avea cinci porţi:
- Poarta Azab spre Sud
- Poarta Azab spre Est
- Poarta cocoşului spre Nord
- Poarta apei (Vizi Kapu)
- Poarta parţi (Parti Kapu)
A doua cetate a Timişoarei, cetatea nouă, modernă, mult mai mare s-a construit între anii 1723-1765. Piatra fundamentală s-a aşezat în 25 aprilie 1723 în prezenţa personalităţilor oraşului sub conducerea Guvernatorului Mercy.
Întreaga construcţie a fortificaţiilor a costat 20 milioane florini austrieci. Cea mai măreaţă lucrare a secolului XVIII-lea a fost cetatea din Timişoara. Construcţia cetăţii a necesitat în anul 1723 demolarea definitivă a cartierului Palanca Mică. Locuitorii acestui cartier s-au mutat în alte cartiere ale oraşului precum Fabricul, Elisabetinul şi Mehala.
Conceptul cetăţii era, în ideea lui Vauban, centura triplă de ziduri şi şanţuri care urmăreau conturul de stea poligonală a cetăţii, iar zidul exterior era înalt de 10-12 metri.
Denumirea porţilor cetăţii moderne
Cetatea modernă construită între anii 1723-1765, avea trei părţi:
- Poarta Vienei denumită şi Poarta Aradului sau Poarta Mehalei
- Poarta Transilvaniei denumită şi Poarta Ardeleană sau Lugojului
- Poarta Petrovaradin denumită şi Poarta Belgradului sau Iosefină
Cartierul Cetate era format din:
Oraşul interior medieval – Insula mică – Palanca Mică – Palanca Mare – şi Cartierul Sfânta Ecaterina.
Alte denumiri:
Oraşul Rascienilor (ortodoxilor) – Oraşul interior (se referă la Castelul din interior) – Insula neinundabilă.
Octavian LEŞCU
- Poarta ardeleană
- Poarta de Lipova
- Poarta de Arad
- Poarta turnului de apă
În timpul ocupaţiei turceşti cetatea avea cinci porţi:
- Poarta Azab spre Sud
- Poarta Azab spre Est
- Poarta cocoşului spre Nord
- Poarta apei (Vizi Kapu)
- Poarta parţi (Parti Kapu)
A doua cetate a Timişoarei, cetatea nouă, modernă, mult mai mare s-a construit între anii 1723-1765. Piatra fundamentală s-a aşezat în 25 aprilie 1723 în prezenţa personalităţilor oraşului sub conducerea Guvernatorului Mercy.
Întreaga construcţie a fortificaţiilor a costat 20 milioane florini austrieci. Cea mai măreaţă lucrare a secolului XVIII-lea a fost cetatea din Timişoara. Construcţia cetăţii a necesitat în anul 1723 demolarea definitivă a cartierului Palanca Mică. Locuitorii acestui cartier s-au mutat în alte cartiere ale oraşului precum Fabricul, Elisabetinul şi Mehala.
Conceptul cetăţii era, în ideea lui Vauban, centura triplă de ziduri şi şanţuri care urmăreau conturul de stea poligonală a cetăţii, iar zidul exterior era înalt de 10-12 metri.
Denumirea porţilor cetăţii moderne
Cetatea modernă construită între anii 1723-1765, avea trei părţi:
- Poarta Vienei denumită şi Poarta Aradului sau Poarta Mehalei
- Poarta Transilvaniei denumită şi Poarta Ardeleană sau Lugojului
- Poarta Petrovaradin denumită şi Poarta Belgradului sau Iosefină
Cartierul Cetate era format din:
Oraşul interior medieval – Insula mică – Palanca Mică – Palanca Mare – şi Cartierul Sfânta Ecaterina.
Alte denumiri:
Oraşul Rascienilor (ortodoxilor) – Oraşul interior (se referă la Castelul din interior) – Insula neinundabilă.
Octavian LEŞCU
