Timisoara

Concert simfonic - compozitori coreeni

Detalii spectacol

Categorie
Spectacole
Modificat
acum 2 ani si 6 luni
Vizualizari
953

Reprezentari

DataOraLocatie
Vineri 27 noiembrie 201519:00

Voteaza & Distribuie

Prezentare spectacol

Programul este alcătuit din două lucrări ale compozitorilor coreeni, în primă audiţie la Timişoara şi două lucrări ale doi mari romantici ai Europei secolului XIX.

Prima lucrare din programul de vineri este Uvertura „Academica” op. 80. În anul în care vizitase Timişoara, 1879, Brahms primise titlul de doctor honoris causa oferit de Universitatea de filosofie din Breslau. Amintindu-şi cu drag de atmosfera şi spiritul universitar pe care el însuşi l-a trăit ca student în cetatea universitară din Göttingen, Brahms a dăruit un răspuns muzical titlului oferit, compunând în vara lui 1880 Uvertura „Academica”.

Titlul uverturii se referă la spiritul universitar, la viaţa şi cântecele studenţeşti şi nicidecum la ceea ce unii înţeleg prin cuvântul academism, adică structuri închistate şi spirit încorsetat. Aceste consideraţii sunt întărite de bogatul material tematic, de o structură a formei îndepărtată puţin de la schema tiparului clasic al uverturii şi mai ales de cântecele studenţeşti citate evident.

Găsim citate din cântecul studenţesc Am construit un falnic sălaş, apoi un altul pe un text care se intitulează Înalţ cântecul cântecelor, sau o veche melodie de sorginte universitară denumită Cântecul „bobocilor”. Finalul se bazează în întregime pe arhicunoscutul imn al studioşilor din lumea întreagă — Gaudeamus igitur. Ceea ce este interesant de remarcat este faptul că deşi lucrarea este senină, calmă şi luminoasă, în cea mai mare parte a ei Brahms foloseşte tonalităţi minore, utilizate de compozitori în general pentru tristeţe, melancolie, tragism. Încă un semn al măiestriei sale de compozitor.

Compozitorul Jong Yeoul Chong se prezintă pe scena Capitol cu piesa pentru orchestră „Continuation”. După absolvirea Universităţii „Yonsei” din Seul, a studiat la Universitatea din San Diego, California şi la Universitatea din Chicago, Illinois, amândouă instituţii de prestigiu din Statele Unite.

Filtre spectacol

Perioada: Astazi, Saptamana curenta, Luna curenta