Evenimentul se adresează tuturor persoanelor interesate de educația copiilor (părinți, educatori, profesori, asistenti sociali, psihologi etc.). Vor fi prezentate și dezbătute informații despre:
•Crezul societăţii în care trăim: competiţia, emulaţia;
•Avatarurile competiţiei;
•De ce zeiţa Eris este rea?
•Cum educăm: procompetiţie/anticompetiţie?
•Cum putem depăşi contradicţia dintre competiţie şi capacitiăţile individuale limitate?
•Educaţia, doar activarea unor potenţialităţi/process de formare?
•Raportul ereditate – mediu (educaţie);
•Periculosul mit al curbei lui Gauss;
•Fiecare cu ale lui sau despre inteligenţă;
•Non scholae sed vitae discimus;
•Realizarea personală a copilului: complementaritatea între influenţele şcolii şi ale familiei.
Domnul prof. univ. dr. Viorel Prelici este fondatorul învăţământului universitar de asistenţă socială în Timişoara, doctor in psihologie, cadru didactic cu o experienta de peste 20 de ani in mediul academic, autorul a numeroase lucrari de specialitate in domeniul asistentei sociale, psihologiei, pedagogiei. Dintre lucrarile de referinta ale dlui prof. dr. Viorel Prelici mentionam: “Criterii de evaluare a educatorului (1979); “Performanta sportiva, personalitate, selectie (1988); “Curs de pedagogie” (1988); “A educa inseamna a iubi” (1997); “Personalitate si psihologie sociala. Bazele teoretice ale asistentei sociale” (2001). Este persoana care a contribuit, in mod semnificativ, la dezvoltarea asistentei sociale din Romania, fiind considerat ”parintele asistentei sociale gerontologice din Banat”.









