Timisoara

Anunt Diamant Claudia Nastacă

Claudia Nastacă - organizator de cursuri din Timisoara pentru copii, ateliere pentru copii

Copii de poveste

Copii de poveste

Detalii stire

Categorie
Stiri educatie
Modificat
acum 2 ani si 2 saptamani
Vizualizari
389

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Primul modul al Cercului de lectură „Copii de poveste”, de la Liceul Teoretic „David Voniga” din Giroc, se încheie după patru ani de întâlniri literare inedite.

„Am început acest cerc de lectură în urmă cu patru ani, provocându-i la citit pe elevii mei de gimnaziu. Dincolo de orele să le numesc...clasice, în care ne-am „jucat” pe texte și am descoperit cărți și povești, am avut parte și de întâlniri foarte interesante cu oameni din zona literară și nu numai. Am fost convinsă că apropierea de literatură se face mult mai bine așa, întâlnind oamenii care o creează. Și am avut dreptate.” – spune Luminița Ivan, profesor-coordonator al proiectului

În cei patru ani de activitate, Cercul de lectură de la Liceul Teoretic „David Voniga” Giroc a avut parte de întâlniri cu scriitori importanți precum Robert Șerban, Radu Pavel Gheo sau Bogdan Alexandru Stănescu.

„Întâlnirile noastre nu s-au limitat la creatori din zona literară. Tocmai pentru a le arăta copiilor care sunt avantajele lecturii, ne-am întâlnit și cu oameni care, datorită lecturii, s-au împlinit profesional: actori, jurnaliști și vloggeri. În plus, vă vine să credeți sau nu, pentru Cercul de lectură „Copii de poveste”, perioada pandemiei a fost una cât se poate de prolifică. Am profitat de faptul că internetul anulează distanțele și ne-am întâlnit online cu personalități care activează în alte orașe. De exemplu: vedeta Protv Amalia Enache sau vloggerul Horia Sîrghi.” – spune Luminița Ivan

Ultima întâlnire din cadrul primului modul al Cercului de lectură, care a coincis cu finalul clasei a VIII-a pentru o parte dintre membrii acestuia, a fost una cât se poate de specială. Copiii au avut parte de un spectacol de improvizație susținut de actorii profesioniști Robert Pavicsits (Arad) și Dragoș Muscalu (București) din trupa Just Push Play.

Cercul de lectură „Copii de poveste” continuă din luna septembrie, atunci când elevii de clasele V-VIII de la Liceul Teoretic „David Voniga” Giroc, îndrăgostiți de cărți și povești, vor avea parte de o nouă serie de întâlniri literare speciale.

Anunt Diamant Brol Medical Center

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara cu o experienta de peste 21 ani in chirurgia estetica, infiintata in 1996.
https://www.brol.ro