Plinta de bucătărie pare simplă cât stă la locul ei. Acoperă picioarele reglabile, închide partea de jos a mobilierului și lasă corpurile să ajungă frumos până la pardoseală. Greul începe când o dai jos. Poate ai scăpat ceva sub mobilier. Poate vrei să aspiri bine. Poate s-a dus capacul unei sticle, o jucărie mică, o lavetă, o linguriță sau cine știe ce piesă minusculă pe sub corpuri. Dai plinta jos cumva. Cu puțin curaj, cu o șurubelniță, cu mâna trasă pe sub margine, cu răbdare.
La pus înapoi începe povestea. La prinderea clasică, clipsurile sunt prinse pe spatele plintei. Plinta iese cu tot cu clipsuri de pe picioarele mobilierului. Clipsurile rămân pe plintă, iar când vrei să o montezi la loc trebuie să nimerești fiecare clips pe fiecare picior. La o bucată scurtă mai merge. La o plintă lungă, sub corpuri joase, într-un colț sau lângă mașina de spălat vase, cauți piciorul pe nevăzute, împingi într-o parte, sare în alta, mai apeși o dată și speri să rămână întreagă clema.
De multe ori, tocmai aici se rup clipsurile. O piesă mică din plastic ajunge să hotărască felul în care folosești partea de jos a bucătăriei. Dacă plinta se scoate greu și se pune și mai greu, omul amână curățenia de sub corpuri. Spațiul acela rămâne gol, prinde praf, firimituri, păr de animale, resturi mici și tot ce se strecoară lângă mobilier.
Și totuși, sub corpurile de bucătărie există spațiu. Nu un spațiu pentru lucruri puse la întâmplare, ci pentru depozitare joasă, gândită cu măsură. Tăvi plate. Forme de copt. Rezerve. Lavete. Produse de curățenie în cutii joase. Accesorii folosite mai rar. Lucruri care încurcă în sertare, dar pot sta foarte bine jos, dacă accesul este ușor. Diferența se face la prinderea plintei.
Prinderea clasică: clips pe plintă, fixare pe picior
Sistemul clasic este cunoscut în multe ateliere. Clipsul se montează pe spatele plintei, iar apoi se apasă pe piciorul mobilierului. Picioarele reglabile rămân ascunse, plinta stă în față, bucătăria arată terminată jos, la pardoseală.
Pentru o bucătărie dreaptă, scurtă, unde plinta se scoate rar, varianta clasică își face treaba. La bucătăriile folosite intens, apar însă situațiile obișnuite din viață: curățenie mai des, copii, animale, firimituri, apă, obiecte căzute, filtre sau racorduri care trebuie verificate, spații tehnice sub corpuri. Atunci plinta ajunge să fie scoasă și remontată de mai multe ori.
Acolo clipsul rigid își arată limitele. Trebuie să nimerești exact poziția. Trebuie să apeși suficient. Trebuie să lucrezi jos, aproape de pardoseală, uneori fără să vezi bine picioarele. Dacă plinta este lungă, un clips intră, altul rămâne pe lângă. Dacă împingi prea tare, se poate crăpa. Dacă ai rupt două clipsuri, plinta începe să stea prost. No, și dintr-o dată, o curățenie simplă sub mobilier devine treabă de atelier.
Prinderea magnetică BLINK: plinta rămâne mai ușor de manevrat
BLINK este clema magnetică pentru plintă gândită de Scilm Italia. Rostul ei este foarte clar: plinta se poate desprinde și pune la loc mai ușor pe picioarele mobilierului. Plinta rămâne la locul ei în folosirea obișnuită. Când ai nevoie să ajungi sub mobilier, o poți scoate fără lupta aceea cu clipsurile clasice. După curățenie, verificare sau depozitare, revine mai simplu pe poziție. Asta schimbă felul în care privești partea de jos a bucătăriei. Spațiul de sub corpuri nu mai rămâne doar locul acela unde se adună praf. Poate fi aspirat, șters, igienizat și folosit mai bine.
Într-o bucătărie în care se gătește des, zona de jos primește mult. Firimituri lângă blat. Stropi de apă lângă chiuvetă. Praf adunat în margini. Păr de animale. Urme de mop. Obiecte mici care dispar sub mobilier exact când ai nevoie de ele. Cu o plintă greu de remontat, lași zona aceea în pace până „când o fi timp”. Cu o plintă care se scoate și se pune mai ușor, ajungi sub corpuri fără să te pregătești sufletește ca pentru mutat mobila.
Plinta, picioarele și spațiul de sub mobilier trebuie gândite împreună
O bucătărie pe picioare reglabile are o zonă tehnică jos. Picioarele susțin corpurile și permit reglajul. Plinta acoperă acea zonă. Clemele hotărăsc cât de ușor ajungi din nou acolo după montaj. Alegerea se face simplu:
clipsuri clasice, pentru prindere obișnuită prin apăsare pe picioarele mobilierului;
cleme magnetice BLINK, pentru acces mai ușor sub corpuri;
plinte potrivite ca înălțime, culoare și traseu;
accesorii pentru colțuri, capace și îmbinări;
profil de etanșare la contactul cu pardoseala, acolo unde se adună apă și murdărie.
Într-un proiect de bucătărie, aceste piese par mici doar pe hârtie. După montaj, ele intră direct în folosirea zilnică.
Spațiul de sub corpuri poate fi folosit
În multe bucătării, zona de sub mobilier rămâne pierdută. Plinta acoperă picioarele, iar în spatele ei stă un spațiu gol, greu de curățat și aproape uitat. Cu acces ușor, spațiul acela capătă alt rost. Poate fi curățat mai des. Poate primi cutii plate. Poate adăposti lucruri folosite rar. Poate rămâne igienizat, în loc să devină depozit de praf.
În bucătăriile mici, fiecare centimetru are valoare. Sertarele se umplu repede, dulapurile se aglomerează, iar lucrurile plate ajung să stea înghesuite unde nu le este locul. Sub corpurile de bază poate exista o zonă discretă pentru obiecte joase, dacă plinta se manevrează ușor. Aici prinderea magnetică are rost practic. Nu schimbă bucătăria în poză. Schimbă felul în care ajungi la o zonă folosită rar tocmai pentru că a fost greu de accesat.
BLINK și plintele RAUBASE REHAU în aceeași discuție
Pe pagina Protege Parol despre BLINK – clema magnetică pentru plintă se vede clar ideea de bază: prinderea și desprinderea plintei de pe picioarele mobilierului trebuie să fie mai simple. Filmul de pe pagină ajută tocmai fiindcă arată gestul, nu doar piesa.
Discuția se leagă firesc de plintele RAUBASE REHAU pentru mobilier de bucătărie. O plintă poate fi aleasă pe 100 mm, 120 mm sau 150 mm, poate avea decor potrivit cu mobilierul, poate primi colțuri, capace, conectori și profil de etanșare. Dar după ce ai ales plinta, mai rămâne întrebarea importantă: cum o prinzi de picioare, ca să o poți scoate și pune la loc fără chin?
Pentru o bucătărie dreaptă, cu acces rar sub corpuri, clipsurile clasice pot rămâne o variantă cunoscută. Pentru o bucătărie folosită mult, cu spațiu de depozitare jos, cu nevoie de curățenie, cu copii, animale sau zone tehnice sub mobilier, prinderea magnetică BLINK merită luată în calcul din proiect.
Plinta trebuie să
stea bine.
Trebuie să acopere picioarele.
Trebuie să lase
bucătăria terminată jos, la pardoseală.
Și, foarte
important, trebuie să poată fi scoasă și pusă la loc fără
luptă.
Acolo se vede diferența între o plintă montată doar ca să închidă fața mobilierului și o plintă gândită pentru viața reală din bucătărie.
Protege Parol - Detaliul care face diferența®









