Timisoara

Cum poate fi scoala un partener in educatia pentru arta?

Detalii eveniment

Social links
Categorie
Evenimente sociale
Modificat
acum 2 luni si 2 saptamani
Vizualizari
778

Reprezentari

DataOraLocatie
Joi 3 martie 201618:00

Voteaza & Distribuie

Prezentare eveniment

Arta ţine de domeniul emoţiilor. Aceasta permite declanșarea unei impresii imediate şi invită la exprimarea opiniei personale. Nu există o părere bună sau proastă în materie de artă. Arta este cea care ne dă libertatea de a avea puncte de vedere diferite. Tot ea este cea care poate impune distanţă. Educarea văzului, a auzului presupune îmblânzirea lumii exterioare, o mai bună înţelegere atât a celor din jur cât şi a sinelui. Tocmai de aceea şcoala joacă un rol major în această formă de învăţare: fie doar prin faptul că profesorii le pot arăta astfel elevilor lor şi alte locuri în afara școlii (teatre, săli de concerte, galerii, muzee), îi pot pune în contact cu artişti, compozitori,tehnicieni … sau, pur şi simplu, îi pot determina să adauge noi valenţe descoperirilor prin învăţarea unei limbi străine.

Întâlnirea organizată de Asociația MetruCub și Institutul Francez Timișoara abordează școala ca partener principal al educaţiei artistice. Vă așteptăm joi, 3 martie, la ora 18.00 la mediateca Institutului Francez Timișoara (Bd. C.D.Loga, nr. 46) pentru o discuție la care vă invităm să luați parte activ, plecând de la experiențele dumneavoastră cu tema propusă. O mare parte a dezbaterii va fi dedicată artei contemporane.

Realitatea zilelor noastre este reprezentată în arta contemporană. Artiştii contemporani au ca sursă de inspiraţie tot ceea ce îi înconjoară. Cu toate acestea, arta contemporană are parte de cel mai restrâns public în România. Conceptuală, implicată politic sau social, ștergând adesea granițele dintre etic și estetic, intersectându-se cu alte forme artistice, cum ar fi teatrul sau dansul, receptarea sa este adesea problematică pentru publicul general. Educația pentru arta contemporană pare necesară accesării sale ca experiență personală semnificativă iar publicul tânăr este vizat adesea datorită entuziasmului și deschiderii sale la activități neconvenționale. Școala poate fi un partener, deoarece orice atelier sau curs la care ar participa copiii în timpul liber are un impact mult mai mare dacă este acompaniat de discuții și documentare la clasă. Profesorii petrec cu copiii mai mult timp decât poate petrece orice organizație culturală. Dar de ce ar fi profesorii interesați de arta contemporană? Cum poate contribui aceasta la dezvoltarea competențelor necesare copiilor, de care și școala se preocupă? Odată cu reforma curriculară, fiecare disciplină de studiu va fi gândită pentru a cuprinde elemente de dezvoltare a competenței de exprimare și sensibilizare culturală. Cum s-ar putea face acest lucru? Educaţia culturală îi poate ajuta pe copii şi tineri să înţeleagă că arta contemporană reflectă timpurile pe care le trăim şi să le ofere o alternativă pentru exprimarea evenimentelor cotidiene.

Vor participa: Veronica Cristodorescu (directoare de cursuri la Institutul Francez Timișoara), Dana Ungureanu (profesoară de limba franceză la Universitatea de Vest Timișoara și Institutul Francez Timișoara), Anouk Lederle (autor concepție Pașaportul meu de amator de artă pentru Art Encounters), Delia Crăciun și Ingrid Diac (responsabile proiecte culturale şi comunicare la Institutul Francez Timișoara), Raluca Iacob (manager cultural și coordonator al proiectului Susține cultura în educație), Aurora Kiraly (artist vizual, curator și manager cultural, formator în cadrul proiectului Susține cultura în educație).