Trei victorii din tot atatea meciuri au obtinut Simicu si colegii sai la acest turneu, unde au mai participat formatiile Universitatea Cluj, Proleter Naftagas Zrenjanin (Serbia) si Nyíregyháza KSK (Ungaria). Teamul maghiar a fost primul adversar al banatenilor, dar si cel mai facil. Poli s-a impus cu 33-24. Mult mai echilibrata a fost confruntarea cu Proleter Zrenjanin, incheiata cu scorul de 26-23 in favoarea timisorenilor. Aceeasi diferenta de trei goluri (33-30) a fost inregistrata si la partida cu Universitatea Cluj, astfel incat Poli se poate lauda ca a castigat toate meciurile in perioada de pauza competitionala.
Mai mult decat atat, Vass Zoltan a fost desemnat cel mai bun portar al turneului, iar extrema dreapta Nagy Csaba a obtinut titlul de golgheter. Cel mai tehnic jucator a fost ales clujeanul Raul Marian.
Celelalte rezultate consemnate la Cupa Politehnica: Proleter Zrenjanin - "U" Cluj 31-33, "U" Cluj - Nyiregyhaza 38-24, Proleter Zrenjanin - Nyiregyhaza 23-37.
Pentru Poli Timisoara urmeaza duminica (6 septembrie) primul examen oficial al sezonului, etapa inaugurala a Ligii Nationale gasind-o tocmai la Medgidia.









