Timișoara
Timișoreni

De ce rămân acolo unde sufăr? Despre relațiile toxice și curajul de a cere ajutor

Detalii stire

CategorieStiri social
Social
Aparține deCabinet psihologic Nicoleta Iordache
Adăugatacum 5 luni
Modificatacum 5 luni
Vizualizări3981

Votează & Distribuie

De ce rămân acolo unde sufăr? Despre relațiile toxice și curajul de a cere ajutor

Prezentare stire

Dacă ești sincer cu tine, probabil au existat momente în care te-ai întrebat: „De ce nu plec, dacă îmi e atât de greu?”. Din afară, totul pare simplu: „dacă te rănește, pleci”. Dar din interiorul unei relații nepotrivite sau toxice, lucrurile sunt mult mai complicate.

Relațiile care ne fac rău nu încep, de obicei, cu durerea. La început poate a fost atenție, pasiune, promisiuni, gesturi frumoase. Apoi, pas cu pas, au apărut criticile subtile, glumele care dor, ușoarele pedepse emoționale, retragerile de afecțiune, controlul, șantajul emoțional. De fiecare dată ai găsit o explicație: „a avut o zi grea”, „așa e el/ea”, „și eu am greșit”, „dacă mă străduiesc mai mult, o să fie bine”.

Încet-încet, începi să te îndoiești de tine. Te întrebi dacă nu cumva tu ești problema, dacă nu ești „prea sensibil(ă)”, „prea pretențios/oasă”. Te trezești că îți calibrezi fiecare cuvânt și fiecare gest, ca să eviți o ceartă, o tăcere rece, o explozie de furie sau o nouă scenă de victimizare. Îți reduci nevoile, renunți la hobby-uri, la prieteni, la bucăți din tine, numai să „meargă relația”.

Impactul acestor relații asupra vieții este profund. Nu mai e vorba doar de certuri. E vorba de cine devii tu. În timp, scade stima de sine, apare anxietatea, uneori depresia. Nu mai dormi bine, nu te mai poți concentra, corpul se tensionează, imunitatea scade, apar poate dureri fără cauză medicală clară. Te trezești că trăiești mai mult în stare de alertă decât în liniște.

Și totuși, de ce rămânem? Pentru că ne este frică de singurătate. Pentru că am învățat, poate din copilărie, că iubirea vine la pachet cu durerea. Pentru că ne spunem că „nimeni nu e perfect” și că „așa sunt toate relațiile”. Pentru că rușinea „ce o să zică lumea?” apasă greu. Sau pentru că ne-am obișnuit atât de mult cu acest tip de relație, încât nu ne mai imaginăm altfel de viață.

Aici devine esențial rolul unui psiholog sau terapeut. Nu pentru a-ți spune ce să faci, ci pentru a-ți oferi un spațiu sigur în care să poți vorbi fără frică. În terapie poți începe să vezi mai clar:

  • care sunt tiparele pe care le repeți în relații,
  • de unde vin ele (familie, experiențe trecute, modele de iubire învățate),
  • ce nevoi reale ai și cum le-ai ignorat până acum,
  • cum arată, de fapt, o relație sănătoasă, nu idealizată.

Împreună cu terapeutul, poți învăța să pui limite, să spui „nu” fără să te simți vinovat(ă), să recunoști abuzul emoțional sau psihologic, chiar și atunci când este foarte subtil. Poți lucra cu frica de singurătate, cu sentimentul de rușine, cu vocea interioară care îți spune că „nu meriți mai mult”.

Uneori, terapia nu înseamnă să pleci imediat. Înseamnă să te întărești pe tine, să-ți recapeți busola internă, să poți alege conștient: rămân și schimb modul în care mă raportez sau plec și îmi dau o nouă șansă. Important este ca decizia să nu mai fie luată din frică, ci din respect pentru tine.

A cere ajutorul unui psiholog nu este un semn de slăbiciune, ci de maturitate. Este momentul în care recunoști: „așa nu mai pot și vreau altceva pentru mine”. Iar acesta poate fi primul pas, mic dar decisiv, spre o viață în care nu mai supraviețuiești într-o relație, ci începi, cu adevărat, să trăiești.

https://www.nicoletaiordache.ro

Contactează-ne pentru o programare la tel. 0723 51 20 25

Nicoleta Iordache
Psiholog specialist / Terapeut

Sursa foto: louislaves-webb.com