Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal - Aeroterme si convectoare, Aparate de aer conditionat, Boilere, Calorifere, Cazane, Centrale termice, Panouri radiante, Panouri solare, Pompe de apă, hidrofoare, Pompe de caldura, Radiatoare, Sobe si seminee, Termostate, Tevi si robineti, Ventilatoare
https://euro-instal.ro

Educație pentru schimbare

Educație pentru schimbare

Detalii stire

Categorie
Stiri educatie
Modificat
acum 1 an si 4 luni
Vizualizari
438

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Programul, produs de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, în contextul „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii”, răspunde unor probleme urgente cu care societatea se confruntă, legate de schimbări climatice, poluare, risipă alimentară, urmărind facilitarea în rândul tinerilor a unor competențe pentru dezvoltarea sustenabilă. Abordarea acestor teme se realizează într-o manieră interactivă și practică, susținând colaborarea între cadre didactice și experți ori organizații resursă din domeniile abordate.

Programul „Educație pentru schimbare” se adresează cadrelor didactice din învățământul gimnazial și liceal din Timișoara, interesate să se implice în activități care contribuie la dezvoltarea competențelor și comportamentelor de consum responsabil în rândul elevilor și familiilor acestora. Activitățile se vor adresa unui număr de 450 de elevi și 900 de părinți și alți membri ai familiei.

Temele prioritare pentru activitățile de conștientizare și proiectele pilot sunt: consum responsabil, reducerea risipei alimentare, alimentație sănătoasă și modă sustenabilă.

Proiecte pilot, susținute cu expertiză și financiar


În cadrul programului, se vor susține 3 proiecte pilot care implică un număr de minim de 50 de elevi per proiect, încurajându-se colaborarea dintre cel puțin două școli pentru implementare. Fiecare proiect selectat va primi un premiu în valoare de 5.000 lei iar școlile vor beneficia de sprijinul unui expert ori organizație resursă din domeniu.

Sprijinul oferit cadrelor didactice participante constă în: participarea la o tabără educațională unde vor afla informații despre inițiative și modele de consum responsabil dezvoltate deja de către asociația CRIES și vor putea întâlni experți și reprezentanți din domeniile abordate; și acces la un program de mentorat în direcția dezvoltării de competențe, ce includ proiectare și planificare complexă a acțiunilor de dezvoltare sustenabilă, competențe de cooperare, de motivare a participanților, creșterea încrederii și a stimei de sine, prin empowerment al capacităților demonstrate, inclusiv certificarea și validarea setului de competențe specifice demonstrate.

Totodată, profesorii vor avea posibilitatea participării la un schimb de experiență în Italia, cu sprijinul asociației SOLIDARIUS Italia, cu care asociația CRIES are experiență de colaborare de peste 5 ani în proiecte internaționale de educație în domeniul economiei sociale și al cooperării teritoriale.

Programul „Educație pentru schimbare” încurajează colaborarea dintre instituțiile de învățământ și organizații neguvernamentale, active la nivel local în domeniul dezvoltării durabile și al economiei sociale.

Detalii despre cum se pot înscrie cadrele didactice din Timișoara la programul educațional pot fi găsite aici la-pas.cries.ro/participa-si-tu-la-programul-educatie-pentru-schimbare/ Candidaturile profesorilor sunt așteptate până pe 27 iulie 2022.

Programul face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Producător: Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare

Parteneri: Comisia Națională a României pentru UNESCO, RTC - România Tradițiilor Creative, Asociația INTERSECT, Asociația ALIMENTERRA, ASAT - Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țărănești, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, Centrul pentru Inovare și Dezvoltare Sustenabilă, Act for Tomorrow, OilRight, Asociația Curtea Culorilor

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio Timișoara, Green Report, Zile și Nopți, Modernism.ro, EduPedu, Observatorul Gastronomic, România Pozitivă, Radio Econatura, Food News Romania, Știri ONG

Anunt Diamant Euroinstal - Bulevardul 16 Decembrie 1989

Euroinstal Timisoara - Bulevardul 16 Decembrie 1989
https://euro-instal.ro