Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara cu o experienta de peste 21 ani in chirurgia estetica, infiintata in 1996. https://www.brol.ro
UNDE DE NICIUNDE este un proiect sub forma unui fir împletit între știință, artă și viață adresat scenei de artă, cadrului științific, dar și publicului larg curios să aprofundeze spectacolul nevăzut al structurilor permanent prezente, dar aparent insesizabile în relația tuturor elementelor din viața de zi cu zi. Titlul proiectului, UNDE DE NICIUNDE, învăluit de un mister premeditat ca o extensie la aspectul relativ al științei, un domeniu în care o descoperire poate fi chestionată și ocupată de o alta, are rolul de a da startul unei călătorii artistice fertile în care procesul de lucru și cercetarea propriu-zisă deține prioritate în fața rezultatului sau produsului final.
Proiectul, UNDE DE NICIUNDE, pornește dintr-o inițiativă și un demers colectiv demarat de doi artiști și doi ingineri, respectiv Ciprian Chirileanu – artist vizual, Ionel Mărginean - inginer, Ion Rusan – inginer și Mihai Toth – artist vizual/inginer, o masă rotundă de schimb de idei prin care sunt studiate anumite fenomene cu carcater științific din domeniul fizicii, fizicii cuantice, chimiei, matematicii prin perspectiva artei.
Ne aflăm într-o cursă continuă, fără îndoială, dar oare ce fel de forțe ne propulsează și ne dă avântul pe care-l avem? Oare activitatea pe care o derulăm zilnic, interacțiunile dintre noi și cele cu mediul înconjurător, orientarea temporal-spațială pe traseul cotidian și deciziile luate la fiecare pas, fluxul gândurilor și ideilor angrenat în fiecare moment, cum sunt contorizate, contabilizate și condiționate de încrengătura structurilor invizibile, dar interconectate din jurul nostru? Cum pot fi gestionate și influențate inflexiunile energetice care ne înconjoară viața? Care este următorul pas în traducerea efectului pe care-l au învelișurile energetice tuturor materialelor organice și anorganice după conștientizarea și înțelegerea persistenței lor? Care sunt coordonatele forțelor prin care știința modelează și remodelează societatea în care trăim? Aceste întrebări reprezintă doar un mic fragment din seria largă de probleme extrase din cadrul de cercetare dezvoltat pentru proiectul UNDE DE NICIUNDE.
Punctele cheie în acest proiect sunt dialogul, coordonarea colectivă, procesul progresiv, experimentul interdisciplinar și transdisciplinar, care sunt abordate ca instrumente fundamentale ale întregului conglomerat colaborativ. Un alt aspect în scopul proiectului este interacțiunea și conectarea dintre mediul cultural-artistic și publicul larg, prin intermediul intenției de a dezvolta o expoziție de artă contemporană într-o notă colaborativă, desfășurată într-un cadru neconvențional, respectiv fabrica de textile Pasmatex din Timișoara, precum și prin organizarea de tururi ghidate și workshopuri dedicate publicului doritor să aprofundeze subiectele propuse. Prin această serie de ateliere se urmărește transmiterea importanței artei în dialog cu știința și dorința de a ridica nivelul accesibilității publicului larg în arealul artei contemporane. În dezvoltarea efortului artistic realizat prin colaborare, artiștii și inginerii implicați exersează și alte abilități precum coordonarea colectivă, deschiderea către noi domenii de studiu și învață să înțeleagă nuanțele și diversitatea abordărilor posibile în direcția subiectului ales. De asemenea, prin contactul cu publicul, în cadrul atelierelor propuse, sunt dezvoltate anumite principii care vizează aspecte legate de cum să trăiască și să lucreze împreună, arta contribuind la crearea de medii mai sigure și mai pașnice de învățare.
Expoziția, UNDE DE NICIUNDE, poate fi vizitată între 13 noiembrie și 15 decembrie, luni-sâmbătă, orele 17:00-21:00, la Pasmatex – str. Jiul, nr.2, Timișoara. Pentru detalii sau programare sunați la 0746.342.377.