Timișoara
Timișoreni

Expozitie de fotografie: Inatalniri africane - Cristian Ilea

Detalii expozitie

CategorieExpozitii
Social
Adăugat23.05.2024
Modificat23.05.2024
Vizualizări717

Votează & Distribuie

Expozitie de fotografie: Inatalniri africane - Cristian Ilea

Prezentare expozitie

În 2008, Cristian Ilea devenea primul realizator de film din România specializat în filmarea vieții sălbatice. Cursul din Cape Town (Africa de Sud) a fost susținut de Animal Planet și i-a oferit realizatorului român oportunitatea de a învăța cum să prezinți viața sălbatică fără să o afectezi. De atunci și până în prezent, Cristian Ilea a fondat Asociația Wild Watch și își concentrează proiectele în direcția educației ecologice și a creșterii gradului de implicare a comunității în ceea ce privește protejarea vieții sălbatice. Unul din rezultatele obținute a fost expozița „Africa mea”, vernisată la Casa Artelor in 2016.

De Ziua Africii, pe 25 mai, Cărturești Mercy găzduiește câteva din fotografiile realizatorului timișorean, aducând mai aproape culorile continentului african și frumusețea vieții sale sălbatice. De asemenea, de la ora 15:00, vă așteptăm în librărie nu doar pentru a admira aceste frumoase fotografii, ci și pentru a saluta membrii echipajului Circumeuropa, care vor participa la un meet live direct de pe ambarcațiunea „Vulpea”.

Fotografiile prezentate în expoziție vor deveni subiectul unei licitații deschise până pe 25 iunie. Toate fondurile pe care licitația le va genera vor fi folosite pentru finanțarea actualului proiect al Asociației Wild Watch – Circumeuropa 2024 – ambițios proiect cultural și ecologic început în 2023.