Timișoara
Timișoreni

FACEM – o comunitate pentru educație

Detalii stire

CategorieStiri educatie
Adăugat19.03.2025
Modificat19.03.2025
Vizualizări1068

Votează & Distribuie

FACEM – o comunitate pentru educație

Prezentare stire

Investim în educație. 5 organizații din Timiș au reușit să aducă școala mai aproape de copiii de la sate

Rezultatele primei ediții a programului FACEM – o comunitate pentru educație sunt peste așteptări: aproape 500 de copii implicați în activități, 150 de părinți și aproape 50 de cadre didactice. La toți se adaugă și 5 psihologi care au lucrat îndeaproape în cele 5 localități din program.

Ce au reușit toți aceștia, timp de un an? Să organizeze aproape 500 de ateliere practice și activități non-formale ca să îi ajute pe copii să fie mai aproape de învățătură, să recupereze acolo unde aveau lacune, să înțeleagă mai bine ce li se predă. Școala a devenit pentru copii un loc mai prietenos, cu multe cărți, părinții s-au implicat mai mult în educația celor mici, iar profesorii au înțeles mai bine care sunt nevoile elevilor lor. Astfel, niciun copil din program nu a abandonat școala și toți au înregistrat progrese notabile la rezultate și note.

Prima ediție a programului FACEM – O comunitate pentru educație a fost demarat anul trecut de Fundația Comunitară Timișoara, cu finanțarea Hamilton Central Europe. Patru organizații au scanat nevoile a cinci comunități și au făcut un program de intervenție pentru a găsi soluții la probleme stringente: riscul de abandon, condițiile nepotrivite din sălile de clasă, implicarea redusă a părinților sau dascăli demotivați. A cincea organizație din program a venit cu un alt tip de ajutor: sprijin psiho-emoțional.

Fundația United Way România a intervenit în Gătaia și Șemlacu Mare, oferind pe toată perioada ore de recuperare și mese calde pe parcursul anului școlar, pentru 55 de copii de clase primare și gimnaziu din cele două localități. În plus, au organizat evenimente cu ateliere pentru peste 200 de elevi, întâlniri și consilieri cu părinții și cu cadrele didactice.

Asociația Seeds of Kenosis - Education a lucrat la centrul său din Cerneteaz (comuna Giarmata) cu aproape 50 de copii de grădiniță și clase primare, oferind ateliere creative și ore de recuperare, dar și gustări copiilor. Părinții au fost sprijiniți pentru a obține burse sociale, iar unii dintre aceștia chiar au fost incluși în programul A Doua Șansă.

La Sintești (comuna Margina), proiectul Asociației CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare a reușit să implice un număr de 88 de elevi de clase primare și gimnaziu care au participat la ateliere tematice cum ar fi pictură pe sticlă, pielărie, grai bănățean, dar și informatică și engleză. De asemenea, Școala din Sintești a fost complet renovată, au fost făcute lucrări de izolare termică, iar vechea sobă pe lemne ce dădea bătăi de cap a fost înlocuită cu o mică centrală. Datorită implicării comunității s-au făcut economii și, până la finalul anului au reușit să monteze o astfel de centrală și la grădiniță.

La Comloșu Mare, Asociația Colț de Banat a organizat activități după ore cu 85 de copii din clasele primare, cărora le-au oferit și mese calde sau gustări. Toate activitățile au fost interactive și, datorită părinților voluntari, au reușit să îi sprijine individual și pe copiii care au rămas în urmă cu materia.

Nu în ultimul rând, Asociația SuperhumansRomânia a venit cu partea de sprijin psiho-emoțional. 5 psihologi au mers în cele 5 comunități și au stat de vorbă cu copiii, părinții și profesorii, ajutându-i și ghidându-i să se cunoască mai bine și să realizeze că tot efortul educației este pentru a sprijini dezvoltarea celor mici. De asemenea, a organizat conferințe dedicate publicului larg pe tema educației și a prihologiei copilului.

”Am înțeles că trebuie să îmi fac timp să mă joc cu copilul meu, să mă ocup de el. Nu mai avem timp de nimic", a spus un părinte din Sintești (comuna Margina) la finalul unei sesiuni cu psihologul.

ONLINE sau în cont:
Beneficiar: Fundația Comunitară Timișoara
Banca: Banca Comercială Română, sucursala BCR Piața 700, Timisoara
IBAN: RO28 RNCB 0255 1510 2294 0001
Despre finanțatorii programului FACEM. O comunitate pentru educație

HAMILTON Central Europe este finanțator strategic local în cadrul programelor dezvoltate de Fundația Comunitară Timișoara pe 3 domenii de activitate: Educație, Sănătate, Incluziune Socială. Compania a format o echipă de experți, care colaborează la nivel mondial pentru a redefini și a promova cercetarea, dezvoltarea și producția în industria științei vieții. Instrumentele de precizie ridicată și accesoriile de aparatură medicală, dezvoltate și fabricate de HAMILTON Central Europe în Timiș, au ca destinație laboratoare analitice și de cercetare, precum și secțiile de terapie intensivă din întreaga lume. Dezvoltare prin dedicare, colaborare prin implicare și cercetare prin pasiune sunt principiile după care HAMILTON Central Europe se ghidează în calea ei spre excelență și pe care dorește să le transmită, prin alăturarea la povestea FACEM – O comunitate pentru Educație. Motivația lor este aceea că proiectele de educație în care se investește azi vor avea un impact favorabil asupra societății de mâine.

Fundația Comunitară Timișoara face parte din mișcarea Fundațiilor Comunitare din România și a fost înființată în anul 2016. Misiunea Fundației Comunitare Timișoara este de a sprijini inițiativele care produc schimbare socială în Regiunea de Vest, pentru o viață mai bună împreună. Am dezvoltat 19 programe, proiecte, evenimente și platforme prin care care am investit în comunitate peste 10.000.000 lei, am finanțat 400 proiecte din domenii diverse. Astfel am sprijinit cca. 200 organizații neguvernamentale și grupuri de inițiativă atât din Timișoara cât și din regiunea de Vest prin programele: Timotion; Cercul de Donatori Timișoara; YouthBank; Talk the Walk; Științescu Timişoara; Grădinescu Timişoara; Sprijin pentru Comunități Rurale; Resilience Lab; Fondul pentru un viitor mai bun în comunități; Solidari în fața Covid19; Oxigen pentru Timișoara; Ro BikeValley; Sportul pentru Toți; Era Zero. Zero accidente. Zero Emisii; Timișoara pentru Ucraina; Bine 360 – Suntem bine, facem bine; FACEM – O comunitate pentru educație; E și treaba mea.