Timisoara

Anunt Diamant Timisoreni.ro - publicitate online

Oferim publicitatea online prin intermediul site-urilor: timisoreni.ro, ​bucuresteni.ro, ​aradeni.ro, ​roportal.ro, ​clujeni.com, ​ghid-constructii.ro etc, medicina-umana.ro si constanteni.ro suport clientului pentru o promovare de calitatea in mediul online.
https://www.timisoreni.ro/site/publicitate/

Fierăstrău circular cu masă sau fierăstrău circular de mână - de care dintre ele ai nevoie?

Fierăstrău circular cu masă sau fierăstrău circular de mână - de care dintre ele ai nevoie?

Detalii stire

Categorie
Stiri casa si gradina
Modificat
acum 2 ani si 9 luni
Apartine de
DWF
Vizualizari
842

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Dacă ai o activitate în prelucrarea lemnului sau eşti doar un fan al bricolajului, cu siguranţă te-ai gândit la necesitatea unui fierăstrău circular cu masă sau de mână. Ambele sunt instrumente necesare prelucrării lemnului şi se pune firesc întrebarea care este diferenţa dintre ele şi pe care ar trebui să îl alegi.

Iată câteva informaţii care te vor ajuta să iei decizia cea mai potrivită pentru tine şi să faci cumpărături într-un mod inteligent.

Ce este fierăstrăul circular cu masă?

Aşa cum sugerează şi denumirea, un fierăstrău circular cu masă este o lamă circulară fixată de o suprafaţă de lucru. Se foloseşte pentru a face tăieturi în linii drepte cât mai precise şi nu poate tăia linii curbe. Lemnul care trebuie tăiat este aşezat pe masă sau pe suprafaţa de lucru şi împins prin lamă cu ajutorul unui sistem de ghidare. Astfel se obţin tăieturi sau felii de mare precizie. Modelele moderne permit reglarea înălţimii şi a unchiului tăieturii, fiind cu mult mai versatile şi mai flexibile decât un fierăstrău obişnuit.

Ce este fierăstrăul circular de mână?

De data aceasta vorbim despre un fierăstrău portabil cu lamă circulară. Se aşează pe bucata de lemn care trebuie tăiată şi poate face linii drepte. Nici acest model nu poate tăia linii curbe, dar permite modificarea înălţimii şi a unghiului de tăiere, ceea ce îl face potrivit pentru aceleaşi tipuri de lucrări ca şi fierăstrăul circular cu masă.

Avantajele unui fierăstrău circular cu masă

Precizie - Fierăstrăul circular cu masa este cea mai potrivită unealtă pentru tăierea liniilor drepte care necesită precizie cât mai mare. După ce au fost realizate configurările pentru tăietura dorită, marja de eroare şi şansele de a greşi sunt foarte mici. Pur şi simplu se împinge lemnul prin lamă, iar instrumentul facilitează repetarea cu exactitate a aceleaşi tăieturi ori de câte ori este nevoie.
Este uşor de utilizat - Permite tăieturile transversale rapide şi este uşor de utilizat, motiv pentru care lucrătorii în lemn aflaţi la început de drum îl prefera.
Colectează rumeguşul - Un alt beneficiu al fierăstrăului circular cu masa este faptul că asigură o zonă de lucru curată. Acesta colectează rumeguşul şi este uşor de curăţat şi de întreţinut.
Este durabile - Dacă se întreţine regulat şi se curăţa corespunzător, fierăstraul circular cu masă se va putea folosi fără probleme mulţi ani.

Dezavantajele unui fierăstrău circular cu masă

Dimensiuni mari - Fierăstrăul circular cu masa nu este portabil. Odată instalat într-un loc, el se va putea folosi doar acolo. Totodată, este mai dificil de transportat.
Lemnul trebuie aşezat pe suprafaţa de lucru - Fierăstrăul circular cu masă poate tăia doar lemnul care se poate ridica şi aşeză pa suprafaţa de lucru. Prin urmare, dacă vei avea de tăiat o bucată de lemn care nu se poate mişca, vei avea nevoie de un alt instrument.

Avantajele unui fierăstrău circular de mână

Mobilitate - Faţă de un fierăstrău circular cu masă, cel de mână este portabil şi se poate transporta uşor oriunde este necesar. De asemenea, se poate utiliza pentru a tăia orice lemn, chiar şi cel care nu se poate mişca de pe poziţie. Există şi modele fără fir care oferă şi mai multă flexibilitate şi mobilitate.
Versatilitate - Toate tăieturile care se pot face cu un fierăstrău circular de masă se pot face şi cu unul de mână, dar nu şi invers! Sunt operaţii pentru care poţi folosi doar varianta de mână, cum ar fi tăierea unui surplus de lemn de pe o lucrare sau tăieturi realizate deasupra capului.

Dezavantajele unui fierăstrău circular de mână

Precizie mai mică în tăieturi - Dacă nu este folosit de un profesionist cu experienţă, fierăstrăul circular de mână nu poate realiza cu aceeaşi precizie fără echivoc mai multe tăieturi identice. Acest lucru îl poate face mai dificil de utilizat de începători.
Face mizerie - Un alt dezavantaj, dar mai puţin important, este faptul că generează mult rumeguş şi va trebui făcută curăţenie mult mai des în atelier.

Fierăstrău circular de masă versus de mână - care este mai bun?

Este clar că va fi greu să decizi care este versiunea mai bună, pentru că fiecare dintre ele are avantajele şi dezavantajele sale. De aceea, dacă vrei să cumperi un singur model cu care să poţi acoperi cea mai mare parte din lucrări, va trebui să ţii cont de activitatea pe care o desfăşori şi de tipul tăieturilor pe care le faci cel mai des.

Sursa foto: pixabay.com/photo/2020/01/30/10/38/man-4805038_1280.jpg

Anunt Diamant Medissa Vita

Medissa Vita Timisoara - Biorezonanta - Nutritie - Aromaterapie - Terapia cu plante - Cristaloterapie - Bioenergoterapie - Terapia Bowen - Terapii Access - Theta Healing - Cromoterapie - Remedii florale Bach - Terapia vibrationala Rife - Oncoterapie

https://nutritie-biorezonanta.ro