Timișoara
Timișoreni

Finalizarea proiectului Împreună pentru o tranziție eficientă și durabilă în sistemul de asistență socială

Detalii stire

CategorieStiri social
Adăugatacum 8 luni
Modificatacum 8 luni
Vizualizări1946

Votează & Distribuie

Finalizarea proiectului Împreună pentru o tranziție eficientă și durabilă în sistemul de asistență socială

Prezentare stire

Finalizarea proiectului „Împreună pentru o tranziție eficientă și durabilă în sistemul de asistență socială”, pentru o viață independentă și incluzivă a persoanelor cu dizabilități

În perioada 14-15 octombrie 2025, partenerii proiectului european „Together towards efficient and sustainable transition in social care” s-au reunit la Timișoara, România, pentru întâlnirea finală a inițiativei dedicate promovării vieții independente și incluziunii persoanelor cu dizabilități.

Prima zi a întâlnirii a fost marcată de o discuție deschisă cu persoane cu dizabilități și persoanele lor de sprijin, un moment de mare relevanță pentru tematica proiectului. Participanții s-au arătat curajoși și implicați, adresând întrebări directe despre viața independentă, locuirea asistată, accesul la locuri de muncă și participarea la ateliere sociale. Acest dialog a evidențiat importanța implicării autorităților locale și a organizațiilor care oferă servicii sociale persoanelor cu dizabilități, a căror energie și perseverență pot produce schimbări reale în comunitate.

Partenerii au fost impresionați de atelierele de lucru organizate la OilRight, unde patru persoane cu dizabilități sunt angajate și remunerate pentru munca lor, un exemplu concret de bune practici în incluziunea profesională. „Felicitări pentru acest exemplu de succes! Activitatea voastră poate inspira și alte organizații să ofere locuri de muncă persoanelor cu dizabilități”, au subliniat participanții.

De asemenea, a avut loc o întâlnire de schimb de experiență între specialiștii în dezinstituționalizare de la Centrum podpory transformace din Cehia, Inclusion Europe dinBelgia, Social Work Advisory Board din Slovacia, Viltis din Lituania, Fundația de Abilitare Speranța din Timișoara și reprezentanții PMT și DAS Timișoara și DGASPC Timiș. Locuirea inluzivă, serviciile de sprijin în comunitate, legislația, finanțarea și legăturile cu comunitatea au fost temele principale atinse. Întâlnirea a concluzionat o serie de opt întâlniri de formare privind managementul procesului de dezinstituționalizare, susținute în perioada martie - iunie de specialiștii fundației.

În cadrul întâlnirii s-a reamintit că, în România, aproape 16.000 de persoane cu dizabilități trăiesc încă în instituții rezidențiale mari, iar la nivel european numărul depășește 800.000 de persoane. Această formă de segregare le privează de dreptul de a decide asupra propriei vieți, de a avea prieteni, familie și o prezență activă în comunitate. Participanții au subliniat necesitatea ca statele europene să renunțe la practicile depășite ale instituționalizării și să dezvolte servicii comunitare care sprijină viața independentă.

Proiectul „Together towards efficient and sustainable transition in social care” a fost o ocazie valoroasă de învățare reciprocă între organizații din mai multe țări europene, printre care și Fundația de Abilitare Speranța din România, care, prin programul Unloc, lucrează activ pentru sprijinirea persoanelor în procesul de dezinstituționalizare și pentru integrarea acestora în comunitate. Această colaborare a arătat cât de important este să conectăm experiențele, resursele și cunoștințele tuturor celor implicați în promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.

Despre proiectul „Together towards efficient and sustainable transition in social care”

Proiectul „Together towards efficient and sustainable transition in social care” este o inițiativă finanțată prin programul Erasmus+ care a reunit organizații din Cehia (Centrum podpory transformace), Belgia (Inclusion Europe), Slovacia (Social Work Advisory Board), Lituania (Viltis) și România (Fundația de Abilitare Speranța), având ca scop schimbul de bune practici și dezvoltarea de metode inovatoare pentru sprijinirea vieții independente a persoanelor cu dizabilități intelectuale. Activitățile proiectului au inclus ateliere de lucru cu factori de decizie în procesul de dezinstituționalizare, vizite de studiu și întâlniri cu persoane cu dizabilități și profesioniști.