Luni, 25 martie, ora 12:00, în holul Bibliotecii UPT, toți cei interesați de handbal sunt invitați la o întâlnire cu echipa Politehnica Timișoara, câștigătoarea Cupei României. Campionii politehniști au obținut acest trofeu după 33 de ani, iar acum îl vor prezenta în fața suporterilor.
La evenimentul de suflet de la Biblioteca UPT, prin care Universitatea Politehnica ține să onoreze tradiția de peste 70 de ani de handbal studențesc alb-violet, va participa conducerea instituției, dar și îndrăgita formație Vest Phoenix Cover, care va interpreta câteva din șlagărele care i-au adus popularitatea.
Politehnica Timișoara a jucat duminică, 10 martie 2019, la Focșani, finala Cupei României la handbal masculin. Susținuți de o galerie admirabilă, elevii muntenegreanului Pero Milosevic au condus tot meciul și au triumfat contra Stelei, 31-27, după 15-14 la pauză! Căpitanului Cristian Fenici i-a fost înmânat trofeul, jucătorii au primit medalii, iar Marius Sadoveac a fost desemnat MVP-ul Final Four-ului. Astfel, timișorenii s-au calificat pentru următorul sezon al cupelor europene!
Politehnica Timișoara cucerise o singură dată cupa națională, acum 33 de ani, în 1986, iar anul trecut a pierdut finala de la Constanța, cu HC Dobrogea Sud. În palmares mai figurează două titluri de campioană națională, în 1956, la handbal în 11, și în 1991, precum și mai multe participări în cupele europene: Cupa IHF (1985, 1988/89 – sfertfinalistă), Cupa Cupelor (1987), CCE (1991), Cupa Challenge (2007/08 – sfertfinalistă), Cupa EHF (2016).

Medissa Vita Timisoara - Biorezonanta - Nutritie - Aromaterapie - Terapia cu plante - Cristaloterapie - Bioenergoterapie - Terapia Bowen - Terapii Access - Theta Healing - Cromoterapie - Remedii florale Bach - Terapia vibrationala Rife - Oncoterapie
nutritie-biorezonanta.ro
Spitalul MedLife Medici’s Timisoara - spital multidisciplinar cu dotări ultramoderne care oferă servicii medicale integrate, de la diagnostic la tratament personalizat.
www.medlife.ro/spitalul-medlife-med...
Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara cu o experienta de peste 21 ani in chirurgia estetica, infiintata in 1996.
www.brol.roHandbalistii aduc Cupa la Biblioteca UPT
Detalii stire sportiva
| Categorie | Stiri Sport |
|---|---|
| Adăugat | 26.03.2019 |
| Modificat | 26.03.2019 |
| Vizualizări | 848 |


Prezentare stire sportiva

Salsa Rebels Timisoara ofer cursuri de salsa, bachata, kizomba si cha cha.
salsarebels.ro
Bratu Ion Tiberiu - profesor doctor din Timisoara - chirurgie estetica
www.brol.ro
Oferim publicitatea online prin intermediul site-urilor: timisoreni.ro, bucuresteni.ro, aradeni.ro, roportal.ro, clujeni.com, ghid-constructii.ro etc, medicina-umana.ro si constanteni.ro suport clientului pentru o promovare de calitatea in mediul online.
www.timisoreni.ro/site/publicitate
Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat Timișoara - Alexandru Mușătoiu este membru al Baroului Timiș. Cabinetul de avocat a fost fondat în anul 2006, poziționându-se în segmentul cu cei mai buni și serioși avocați din Timișoara.
musatoiu.com