Iată că, la un an de la demararea Campaniei Help25, unul dintre obiectivele propuse la lansare a fost atins! Datorită sprijinului şi donaţiilor oferite de comunitate şi de sponsori, la care s-a adăugat un cec în valoare de 10.000 de dolari oferit de către compania Flextronics, s-a reuşit achiziţionarea mamografului mult aşteptat.
Din fondurile strânse în primul an de campanie, a fost plătit jumătate din preţul mamografului, diferenţa de bani urmând să fie achitată pe parcursul anului 2015, în rate. Noul mamograf a fost deja amplasat într-un spaţiu special amenajat al Asociaţiei OncoHelp, urmând ca medicii specialişti din cadrul centrului medical să înceapă să realizeze incepand de anul viitor primele investigatii de specialitate. Tot de atunci vom demara şi programul de depistare precoce a cancerului la sân, care presupune, printre altele, oferirea a 5000 de mamografii gratuite pentru femeile cu venituri reduse din Regiunea de Vest şi sesiuni de consiliere şi educaţie medicală pentru femeile din companiile partenere şi din zonele rurale.
Vom reveni, în scurt, timp, cu detalii privind modalitatea de oferire/programare a mamografiilor gratuite, precum şi cu date referitoare la campania de sensibilizare cu privire la riscurile cancerului la sân.
Campania „Help25” a demarat în 1 octombrie 2013 şi este destinată conştientizării şi informării cu privire la cancerul la sân, având ca principale obiective implementarea unui program de screening cu privire la această boală, precum şi strângerea de fonduri necesare achiziţionării unui mamograf pentru Asociaţia OncoHelp.

Salsa Rebels din Timisoara organizeaza cursuri de salsa pentru incepatori si avansati. La grupele de incepatori se ia totul de la zero si se explica pe indelete. Cursuri de nivel intermediate se adreseaza celor care au aproximativ 6 luni - 1 an de dans in spate ...
salsarebels.ro
Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat Timișoara - Alexandru Mușătoiu este membru al Baroului Timiș. Cabinetul de avocat a fost fondat în anul 2006, poziționându-se în segmentul cu cei mai buni și serioși avocați din Timișoara.
musatoiu.com
Medissa Vita Timisoara - Biorezonanta - Nutritie - Aromaterapie - Terapia cu plante - Cristaloterapie - Bioenergoterapie - Terapia Bowen - Terapii Access - Theta Healing - Cromoterapie - Remedii florale Bach - Terapia vibrationala Rife - Oncoterapie
nutritie-biorezonanta.ro
Firma din Timisoara ofera servicii de curatat tapiterie auto la domiciliu. Solutii profesionale, special folosite pentru prevenirea deteriorarii materialului, pastrarea culorilor si a aspectului de nou si indepartarea mirosurilor neplacute; spalat+uscat tapiteria cu ajutorul aspiratorului injectie-extractie.
Help25 – obiectiv indeplinit!
Detalii stire
| Categorie | Stiri sanatate |
|---|---|
| Adăugat | 27.11.2014 |
| Modificat | 27.11.2014 |
| Vizualizări | 1330 |
Prezentare stire

Detectiv Premium Timisoara - este o agenție de investigații private autorizată, specializată în servicii profesionale de supraveghere, documentare și analiză operativă la nivel național. Oferim soluții avansate pentru persoane fizice și companii, cu respectarea strictă a legislației în vigoare.
detectivpremium.ro/detectiv-particu...
Școala de dans Salsa Rebels din Timișoara vă oferă cea mai bună variantă pentru relaxare și socializare prin participarea la cursurile de salsa și bachata pentru adulți. Aduceți voia bună cu voi, de restul se ocupă Salsa Rebels!
salsarebels.ro/cursuri-de-dans-timi...
Salsa Rebels Timisoara ofer cursuri de salsa, bachata, kizomba si cha cha.
salsarebels.ro
Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara cu o experienta de peste 21 ani in chirurgia estetica, infiintata in 1996.
www.brol.ro