Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal - Bulevardul 16 Decembrie 1989

Euroinstal Timisoara - Bulevardul 16 Decembrie 1989
https://euro-instal.ro

Lansare de carte: TROPICE TÂMPE de Florin Bican

Lansare de carte: TROPICE TÂMPE de Florin Bican

Detalii lansare de carte

Telefon
0256433094
Social links
Categorie
Lansari de carte
Modificat
acum 3 ani si 7 luni
Apartine de
Libraria Cartea de Nisip
Vizualizari
847

Reprezentari

DataOraLocatie
Vineri 19 ianuarie 201817:00

Voteaza & Distribuie

Prezentare lansare de carte

Dragi cititori, vă invităm vineri 19 ianuarie, ora 17, în librăria Cartea de Nisip de pe strada Alba Iulia nr.1, la lansarea cărții TROPICE TÂMPE de Florin Bican. Cartea a apărut la editura Arthur în anul 2017.

Autorul, împreună cu invitații săi Otilia Hedeșan și Sorin Ciutacu, vă așteaptă la o întâlnire plină de povești fantastice, delicii literare, istorioare despre cărți și autori preferați. Și nu în ultimul rând, vă invită la o călătorie în minunata dimensiune a ficțiunii, a visării cu spiritul copilăriei și a plăcerii de a construi lumi fabuloase.

Evenimentul este dedicat copiilor din noi toți. Vă așteptăm!

Scurtă descriere a cărții:

„Este o zi ca oricare alta. Orologiul Big Bang bate alandala, ca un ecou îndepărtat al începutului lumii. Suntem în Anglia, în Marea Britanie, dar numele țării nu contează prea mult – cum să conteze, când hărțile sunt pline de nume de țări, de orașe, de sate, râuri și fluvii, mări și oceane. Unui biet explorator, cum e Stanley, eroul nostru, nu i-a mai rămas nimic de explorat. Poștărița Cristinel, care-i sună la ușă chiar la ora ceaiului, este mai exploratoare ca el: bate tot mapamondul în lung și-n lat, cu telegrame urgente, duse la destinație cu viteza balonului.

Plecat, în sfârșit, din fotoliul de lângă șemineu, cu destinația Kenya și cu speranța de a descoperi locuri necunoscute, Stanley primește o misiune extraordinar de importantă: trebuie să salveze jungla de flagelul betonului. Este o misiune care-l poate transforma în erou, pentru că de salvarea junglei depinde lumea toată: când zici junglă, zici copaci, când zici copaci, zici lemn... iar când zici lemn, zici limbaj – și ce-ar fi guvernarea fără limba de lemn?

Mergând din aproape până-n departe, cum zice-n carte, Stanley își găsește aliați dornici să-l ajute să curme orice rău care macină omenirea. Iar aventurile lui vor schimba fața lumii!”

Florin Bican este autorul volumului de versuri pentru copii (și nu numai) Cântice mârlănești (Editura Humanitas Educațional, 2007) / Singur printre mârlani (Editura Art, 2016) și coordonator, alături de Stela Lie, a două volume de literatură pentru copii: Bookătăria de texte & imagini 1 (Pro Editura și Tipografie, 2009) și Bookătăria de texte & imagini 2 (Editura Trei). Prezent cu texte în volumele din seria Cărțile mele (Editura Arthur); Ochelarii de fum – proză contemporană, Antologiile Asociației Scriitorilor din Bucureşti, USR, 2011; Bucharest Tales: A Collection of Central European Contemporary Writing (New Europe Writers, 2011).

În 2013 a publicat Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc, carte câștigătoare a primei ediții a concursului Trofeul Arthur, iar în 2014, Și v-am spus povestea așa, unde sunt „aduse la zi“ basmele românești printr-o rescriere originală și amuzantă.

Filtre lansare de carte

Perioada: Astazi, Saptamana curenta, Luna curenta

Anunt Diamant PFS Cleaning

PFS Cleaning Timisoara - curatenie industriala in Timisoara, Craiova, Targu Jiu, Turnu Severin, Oradea, Arad - alpinism utilitar, vanzare produse curatenie, curatenie pentru birouri, curatenie pentru hale, curateniedupa constructori, spalat mocheta cu monodisc
https://pfscleaning.ro