E de-abia prima zi de școală și Max își dă seama că lucrurile nu sunt așa de roz: tot felul de tipi afurisiți sunt după el și chiar nu reușește să mai înțeleagă lumea. Ce fel de colegi sunt aceștia? Toți sunt zombi? Din fericire, Max are imaginație și prieteni care îi pot salva viața!
Seria “School of the dead” a autorului german Christian Tielmann este o carte nemaipomenită, plină de aventuri și distracție. Ilustrațiile cărții de benzi desenate sunt realizate de către Zapf, sunt foarte speciale și cu siguranță îi vor distra pe cititori, fie ei băieți sau fete.
Miercuri, 19 septembrie 2018, de la ora 18:30, autorul și ilustratorul vor fi prezenți la librăria La Două Bufnițe pentru a se întâlni cu publicul din Timișoara.



















