Această lucrare colosală este o sinteză atotcuprinzătoare, în mod teoretic şi creator, a legilor artei polifonice şi a fugii, ca formă tematică complexă. Este ultima compoziţie majoră a lui Bach, un adevărat testament. Unele surse se referă la faptul că marele compozitor nu a reuşit să termine lucrarea, ultimele pagini fiind scrise de un ginere al său.
Există 14 fugi şi patru canoane, toate bazate pe tema de fugă iniţială, în tonalitatea re minor. Bach nu a specificat instrumentaţia, probabil se gândea la un instrument cu claviatură, ca de exemplu — orga. Este doar o presupunere, pentru că marele cantor a evitat să stabilească nu doar timbralitatea, ci şi agogica şi dinamica, adică nuanţele şi tempii fiecărei părţi. Înseamnă că a oferit interpreţilor libertatea de gândire, simţire şi fantezie improvizatorie. Pentru prima oară a introdus premeditat în contrapunctul XV, formula B.A.C.H., ca un fel de autograf.
Aceasta ar însemna Si bemol, La, Do şi Si natural, pentru că în scrierea muzicală germană, B este si bemol, A este la, C este do şi H este si natural. Pornind de la moştenirile înaintaşilor, el a îmbunătăţit şi cizelat polifonia şi contrapunctul ducându-le pe înalte culmi, ajungând prin această compoziţie să facă şi să stabilizeze regulile. Meritul de a prezenta Arta fugii pe scena Capitol, desigur, cu concursul orchestrei filarmonicii, îi revine maestrului Radu Popa, care a programat-o pentru a elogia acest monument muzical, dar şi pentru a elogia pe Erich Bergel, profesorul şi mentorul său. Există transcriptii pentru Arta fugii în diferite instrumentaţii, dar varianta lui Erich Bergel este considerată unanim ca cea mai reuşită.
Există 14 fugi şi patru canoane, toate bazate pe tema de fugă iniţială, în tonalitatea re minor. Bach nu a specificat instrumentaţia, probabil se gândea la un instrument cu claviatură, ca de exemplu — orga. Este doar o presupunere, pentru că marele cantor a evitat să stabilească nu doar timbralitatea, ci şi agogica şi dinamica, adică nuanţele şi tempii fiecărei părţi. Înseamnă că a oferit interpreţilor libertatea de gândire, simţire şi fantezie improvizatorie. Pentru prima oară a introdus premeditat în contrapunctul XV, formula B.A.C.H., ca un fel de autograf.
Aceasta ar însemna Si bemol, La, Do şi Si natural, pentru că în scrierea muzicală germană, B este si bemol, A este la, C este do şi H este si natural. Pornind de la moştenirile înaintaşilor, el a îmbunătăţit şi cizelat polifonia şi contrapunctul ducându-le pe înalte culmi, ajungând prin această compoziţie să facă şi să stabilizeze regulile. Meritul de a prezenta Arta fugii pe scena Capitol, desigur, cu concursul orchestrei filarmonicii, îi revine maestrului Radu Popa, care a programat-o pentru a elogia acest monument muzical, dar şi pentru a elogia pe Erich Bergel, profesorul şi mentorul său. Există transcriptii pentru Arta fugii în diferite instrumentaţii, dar varianta lui Erich Bergel este considerată unanim ca cea mai reuşită.
