Există 14 fugi şi patru canoane, toate bazate pe tema de fugă iniţială, în tonalitatea re minor. Bach nu a specificat instrumentaţia, probabil se gândea la un instrument cu claviatură, ca de exemplu — orga. Este doar o presupunere, pentru că marele cantor a evitat să stabilească nu doar timbralitatea, ci şi agogica şi dinamica, adică nuanţele şi tempii fiecărei părţi. Înseamnă că a oferit interpreţilor libertatea de gândire, simţire şi fantezie improvizatorie. Pentru prima oară a introdus premeditat în contrapunctul XV, formula B.A.C.H., ca un fel de autograf.
Aceasta ar însemna Si bemol, La, Do şi Si natural, pentru că în scrierea muzicală germană, B este si bemol, A este la, C este do şi H este si natural. Pornind de la moştenirile înaintaşilor, el a îmbunătăţit şi cizelat polifonia şi contrapunctul ducându-le pe înalte culmi, ajungând prin această compoziţie să facă şi să stabilizeze regulile. Meritul de a prezenta Arta fugii pe scena Capitol, desigur, cu concursul orchestrei filarmonicii, îi revine maestrului Radu Popa, care a programat-o pentru a elogia acest monument muzical, dar şi pentru a elogia pe Erich Bergel, profesorul şi mentorul său. Există transcriptii pentru Arta fugii în diferite instrumentaţii, dar varianta lui Erich Bergel este considerată unanim ca cea mai reuşită.









