LitVest reunește comunitatea în jurul cărții, generează documente estetice unice (pictorialele LitVest, scriitori în ipostaze inedite), lansează traduceri în premieră din autori de vârf (antologia anuală LitVest), prilejuind, de asemenea, o (re)valorizare aparte a literarturii românești în context mondial.
Pătura care citește, laboratoarele literare din licee, „intersecțiile” literare (inedite dezbateri și recitaluri stradale), lecturile în faruri de motocicletă, realizate în colaborare cu Timișoara Bikers, text concerto-ul Nightlosers sunt câteva dintre repere. Dincolo de evenimentele organizate în premieră, cele consacrate, precum Lecturi aprinse, se vor desfășura după scenarii noi. Manifestarea de deschidere, Pătura care citește, se va derula, simultan, și la Jimbolia, în parteneriat cu Biblioteca Orășenească, Școala Gimnazială și Liceul Tehnologic din localitate.









