Timisoara

Masajul cranio-sacral si beneficiile medicale

Masajul cranio-sacral si beneficiile medicale

Detalii stire

Categorie
Stiri sanatate
Modificat
acum 1 an si 1 luna
Vizualizari
920

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Terapia cranio-sacrala se refera la masajul zonei craniene si sacrale.Cuprinde o serie de manipulari fizice, care amelioreaza compresia din oasele craniului si se merge cu miscarile terapeutice pana la nivelul osului sacrum (un os triunghiular in partea inferioara a spatelui, in centura pelviana). Cu alte cuvinte terapia cranio-sacrala se adreseaza intregii coloane vertebrale.

Terapia este noninvaziva. Se fac presiuni blande asupra capului, gatului si spatelui, pentru a scadea stresul si durerea cauzata de compresia din diverse cauze medicale: traume, cefalee, artrite etc. Acest tip de masaj, cranio-sacral, contribuie la tratarea mai multor afectiuni medicale acute sau cronice.

Prin manipularea blanda a oaselor craniului si pelvisului se normalizeaza fluxul de lichid cefalo – rahidian al sistemului nervos central. Masajul sporeste capacitatea corpului de a se vindeca prin eliminarea “blocajelor medicale”.

Este recomandat celor care lucreaza la birou sau celor care stau in pozitii vicioase sau de lunga durata: bucatari, cofetari, croitori, tamplari, casieri, vanzatori, soferi, vatmani etc. Acestia dupa un timp simt ca li se intepenesc muschii gatului, seara dupa o zi de munca. Apar dureri, migrene, limitari in amplitudinea de miscare a gatului. Gatul este una dintre zonele cele mai sensibile ale corpului omenesc, deoarece pe o sectiune mica corporala se afla un numar mare de canale vitale: coloana vertebrala, traheea, vase de sange importante, vase limfatice, traiecte nervoase importante si muschi. In aceasta zona orice uzura cat de mica a unor elemente anatomice amintite mai sus, au efecte foarte grave asupra functionarii intregului organism.

Multi maseuri, kinetoterapeuti, osteopati si chiropracticieni sunt capabili sa efectueze terapia cranio-sacrala. Masajul se recomanda impreuna cu alte terapii medicale sau sedinta medicala poate include strict numai masajul cranio-sacral.

In functie de gravitatea simptomelor, se recomanda efectuarea unor serii de la 3 la 10 sesiuni. In scop profilactic se recomanda sesiuni de intretinere, prevenind astfel din fasa aparitia unor dureri neplacute. Este bine cunoscut dictonul ca este mai usor sa previ decat sa vindeci.