Monkey Safari își marchează premiera la ponton, în această sâmbătă, în cadrul evenimentului ce are loc de la ora 23. Cei doi frați, care au semnat în trecut hit-uri precum Hi Life, Walls sau Woo, aduc românilor cel mai fresh vibe german. Artiștii și-au perfecționat sound-ul melodios la propriul label numit Hommage, unde au găsit combinația perfectă între nuanțele clubbing moderne și semnatura personală. Din 2015 au colaborat cu artiști renumiți precum Wolf + Lamb, Kölsch, Guy Gerber, Paco Osuna sau chiar Moby. În 2016 au mixat la gig-uri ambițioase, precum Time Warp USA, Time Warm Germany sau Awakenings Festival. În plus, s-au apropiat și mai mult de scena clubbing, deschzându-și propriul venue, Charles Bronson, în orașul lor natal, Halle.
Alături de duo-ul dinamic, la Ponton Casa Baraj aterizează și Adrian Eftimie, foarte obișnuit cu atmosfera din stațiunea Crivaia. Elless încheie line-up-ul unui 1 iulie spectaculos, fiind unul dintre rezidenții ultimilor ani cu cea mai mare priză la public. Așa stau lucrurile în acest weekend la Văliug, anunțându-se un tablou muzical complex, care transpune omul într-o stare de visare pe ringul de dans.









