Universitatea Politehnica Timișoara a primit vizita legendarului fotbalist Marcel Răducanu, care a avut o întrevedere cu rectorul instituției, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, un adevărat susținător al sportului în general și a celui din UPT în special. În cadrul întâlnirii s-au pus bazele unei colaborări a școlii de fotbal pe care Marcel Răducanu o deține la Dortmund, în Germania, cu Universitatea Politehnica Timișoara.
Anual, celebrul fotbalist organizează la Timișoara Campusul Marcel Răducanu pentru copiii din toată țara, doritori să învețe tainele fotbalului de la un maestru al acestui sport. Anul acesta este cea de-a șasea ediție, iar cei mai buni au șansa de a participa la un stagiu de pregătire la Școala de Fotbal Marcel Răducanu de la Dortmund. Odată stabilită această colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, antrenamentele se vor desfășura la baza Știința.
Marcel Răducanu a fost desemnat Fotbalistul Român al Anului 1980 și este o glorie a Borussiei Dortmund. S-a născut la 21 octombrie 1954, la București. S-a afirmat la Steaua și apoi în naționala României (21 de selecții și 3 goluri), marcând unul dintre golurile istoricei victorii a „tricolorilor”, 2-1 cu Anglia în 1980.
În anul următor a ales să „rămână” în Germania Federală, unde trăiește și azi. Cariera de jucător și-a încheiat-o la Zürich, în 1990. Din anii '90 a deschis o școală de fotbal la Dortmund, participând, de-a lungul timpului, și la competiții juvenile în Timișoara. A fost unul dintre antrenorii care l-au șlefuit pe Mario Götze, marcatorul unicului gol al finalei CM 2014, Germania – Argentina 1-0.

Salsa Rebels Timisoara ofer cursuri de salsa, bachata, kizomba si cha cha.
salsarebels.ro
Detectiv Premium Timisoara - este o agenție de investigații private autorizată, specializată în servicii profesionale de supraveghere, documentare și analiză operativă la nivel național. Oferim soluții avansate pentru persoane fizice și companii, cu respectarea strictă a legislației în vigoare.
detectivpremium.ro/detectiv-particu...
Oferim publicitatea online prin intermediul site-urilor: timisoreni.ro, bucuresteni.ro, aradeni.ro, roportal.ro, clujeni.com, ghid-constructii.ro etc, medicina-umana.ro si constanteni.ro suport clientului pentru o promovare de calitatea in mediul online.
www.timisoreni.ro/site/publicitate
Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara cu o experienta de peste 21 ani in chirurgia estetica, infiintata in 1996.
www.brol.roO legendă a fotbalului, la Universitatea Politehnica Timișoara
Detalii stire sportiva
| Categorie | Stiri Sport |
|---|---|
| Adăugat | 13.08.2018 |
| Modificat | 13.08.2018 |
| Vizualizări | 783 |


Prezentare stire sportiva

Firma din Timisoara ofera servicii de curatat tapiterie auto la domiciliu. Solutii profesionale, special folosite pentru prevenirea deteriorarii materialului, pastrarea culorilor si a aspectului de nou si indepartarea mirosurilor neplacute; spalat+uscat tapiteria cu ajutorul aspiratorului injectie-extractie.

Spitalul MedLife Medici’s Timisoara - spital multidisciplinar cu dotări ultramoderne care oferă servicii medicale integrate, de la diagnostic la tratament personalizat.
www.medlife.ro/spitalul-medlife-med...
PFS Cleaning Timisoara - curatenie industriala in Timisoara, Craiova, Targu Jiu, Turnu Severin, Oradea, Arad - alpinism utilitar, vanzare produse curatenie, curatenie pentru birouri, curatenie pentru hale, curateniedupa constructori, spalat mocheta cu monodisc
pfscleaning.ro
Salsa Rebels din Timisoara organizeaza cursuri de salsa pentru incepatori si avansati. La grupele de incepatori se ia totul de la zero si se explica pe indelete. Cursuri de nivel intermediate se adreseaza celor care au aproximativ 6 luni - 1 an de dans in spate ...
salsarebels.ro