Lipsa de prezenţă a corpului profesional din dezbaterile publice în trecut privind imaginea Timişoarei şi calitatea spaţiilor publice de aici este întradevăr regretabilă, dar nu a lipsit nicidecum cu desăvârşire. Regretabil este însă şi faptul că prin sus numitul articol se loveşte fără discernământ în întreaga profesie. Timişoara are la ora actuală 405 arhitecţi cu drept de semnătură şi un total de 587 membri. Dintre aceştia doar o mică parte a avut ca şi clienţi persoane de etnie Romă. Şi menţionăm explicit că au avut tot dreptul în acest sens, ba chiar obligaţia etică de a nu trata discriminatoriu persoanele de etnie Romă care li s-au adresat. Situaţia imobilelor numite uzual „palate ţigăneşti” este specifică de la caz la caz, unele fiind parte a unor situri sau ansambluri protjate, altele făcând parte doar din zona de protecţie a unor situri şi ansambluri, iar altele nefiind protejate de nici un fel din punct de vedere arhitectural. Unele sunt realizate conform unui proiect autorizat, iar altele sunt realizate în condiţii de ilegalitate, ceea ce face o generalizare extrem de dificilă.
Omisiunea de includere a unor zone importante din Timişoara în LMI, ca ansambluri protejate, cu siguranţă nu este vina noilor proprietari sau a arhitecţilor contractaţi de aceştia, ci o obligaţie a Statului Român. Urmărirea execuţiei lucrărilor pe şantier în conformitate cu proiectul este responsabilitatea parţială a arhitectului şi parţială a dirigintelui de şantier contractat de beneficiar. Controlul existenţei autorizaţiilor de construire revine instituţiilor precizate prin lege. Credem că de aici trebuie începută discuţia, astfel încât ea să ducă la o creştere generală a disciplinei în construcţii şi a calităţii arhitecturii în Timişoara, fiindcă altfel riscă să devină un demers motivat de o atitudine de fond discriminatorie, un lucru grav pentru un oraş european, fie capitală culturală sau nu.
Punerea în balanţă a dreptului de a contesta sau aborda critic din punct de vedere profesional, în folosul public, proiecte ale Administraţiei cu o eventuală contestare a unui beneficiar privat şi intenţiilor acestora este cel puţin asimetrică. Administraţia publică are datoria de informa şi consulta publicul şi obligaţia de a respecta studiile (spre exemplu: Studiul pentru fluidizarea traficului ăe inelul 1 aprobat prin HCL XXX) pe care le-a contractat. Când acest lucru nu se întâmplă şi se ignoră riscul de a rata reactivarea unor spaţii publice importante ale oraşului cum sunt Piaţa Bălcescu şi Piaţa Operei credem că avem tot dreptul de a fi „vocali”, cu atât mai mult cu cât în timpul mautorizării lucrărilor la imobilele pe care le amintiți în articol, o mare parte din semnatarii documentelor adresate primăriei erau pe băncila facultății sau chiar ale liceului. Măcar pentru acest lucru ne-am bucura să apreciați implicarea unei noi generații de arhitecți care se educă în spiritul Timișoarei.
Omisiunea de includere a unor zone importante din Timişoara în LMI, ca ansambluri protejate, cu siguranţă nu este vina noilor proprietari sau a arhitecţilor contractaţi de aceştia, ci o obligaţie a Statului Român. Urmărirea execuţiei lucrărilor pe şantier în conformitate cu proiectul este responsabilitatea parţială a arhitectului şi parţială a dirigintelui de şantier contractat de beneficiar. Controlul existenţei autorizaţiilor de construire revine instituţiilor precizate prin lege. Credem că de aici trebuie începută discuţia, astfel încât ea să ducă la o creştere generală a disciplinei în construcţii şi a calităţii arhitecturii în Timişoara, fiindcă altfel riscă să devină un demers motivat de o atitudine de fond discriminatorie, un lucru grav pentru un oraş european, fie capitală culturală sau nu.
Punerea în balanţă a dreptului de a contesta sau aborda critic din punct de vedere profesional, în folosul public, proiecte ale Administraţiei cu o eventuală contestare a unui beneficiar privat şi intenţiilor acestora este cel puţin asimetrică. Administraţia publică are datoria de informa şi consulta publicul şi obligaţia de a respecta studiile (spre exemplu: Studiul pentru fluidizarea traficului ăe inelul 1 aprobat prin HCL XXX) pe care le-a contractat. Când acest lucru nu se întâmplă şi se ignoră riscul de a rata reactivarea unor spaţii publice importante ale oraşului cum sunt Piaţa Bălcescu şi Piaţa Operei credem că avem tot dreptul de a fi „vocali”, cu atât mai mult cu cât în timpul mautorizării lucrărilor la imobilele pe care le amintiți în articol, o mare parte din semnatarii documentelor adresate primăriei erau pe băncila facultății sau chiar ale liceului. Măcar pentru acest lucru ne-am bucura să apreciați implicarea unei noi generații de arhitecți care se educă în spiritul Timișoarei.
