Timisoara

ReconFigurari Interioare - Carmen Bayer si Alexandra Buzatu

Detalii expozitie

Categorie
Expozitii
Modificat
acum 7 ani si 3 luni
Vizualizari
1664

Reprezentari

DataOraLocatie
Joi 3 octombrie 2013 - Joi 24 octombrie 2013L-V: 12-19

Voteaza & Distribuie

Prezentare expozitie

ReconFigurari Interioare
Carmen Bayer
Alexandra Buzatu
grafica de sevalet | pictura

Expozitia va fi deschisa de catre Prof. Univ. Dr. Suzana Fântânariu și Prof. Univ. Dr. Carol David
VERNISAJ : 3 OCTOMBRIE 2013 / ORA 19
LOCATIE: GALERIA PYGMALION | CASA ARTELOR
Augustin Pacha nr. 8, 300055 Timisoara

Organizația culturală ALLMA împreună cu Galeria Pygmalion, Casa Artelor vă invită joi 3 octombrie, ora 19 la vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică de şevalet a artistelor Carmen Bayer și Alexandra Buzatu – ReconFigurări Interioare.

Expoziția va fi deschisă de către Prof. Univ. Dr. Suzana Fântânariu
și Prof. Univ. Dr. Carol David și rămâne deschisă în perioada 3.10.2013 – 24.10.2013, având următorul orar: luni –vineri 12 – 19.
Cele două reprezentări reunesc un cadru comun al simbolisticii, al frumosului și al grației, redat prin intermediul întoarcerii în timp. Fie că vorbim despre fastul îmbrăcămintei de gală, luxuriante, fie despre aerul retro al personajelor reprezentate grafic, cele două abordări sunt redate printr-o călătorie ce reunește prezentul și trecutul, deschizând ferestrele profunzimii la nivel interpretativ, despărțindu-se la o răscruce a tehnicii dar și a conceptului final. Având totuși ca motiv unitar persoana, aceste două modalități plastice de tratare a eului, fie ca și critică a moralității sau ca elogiu al persoanei, se îmbină în punctul valorificării statutului primar al omului. Îmbinând tradiția și modernul punem în fața publicului un jurnal al preocupărilor noastre rezumate succint în aceste câteva lucrări de artă menite să evoce periade de mult apuse, dar atât de actuale.
Carmen Bayer
Siluetele feminine amintesc de atmosfera anilor ’50, evocând femeia la începuturile conştientizării propriei feminităţi, forţă recent descoperită dar rezervată; femeia profundă, de o carnalitate ţinută sub rezerva verticalităţii, lasă să să ghicească uşoare promisiuni ale unei senzualităţi loiale, ce îmbracă forma unui şarm jucauş, non-invaziv. Linia anatomică este intenţionat lacunară, pentru a lasa locul unui dialog interior cu privitorul, scrisul, instrument al formei, sugerează imaginea, personalitatea personajului nu se dezvăluie întru totul, ea trebuie căutată spre a fi descoperită lin. Emoţiile sunt redate prin tuşe simple, spontane, lăsând impresia unei mişcări încărcate de graţie, ele transmit o trăire interioară ce se dezvăluie ochiului căruia i-a fost cândva familiară prezenţa.
http://carmenbayer.ro
Alexandra Buzatu
Personajele mele au ca trăsătură comună haina, ca obiect prețios, luxurios, abordat într-o manieră detaliată, ca și când singura caracteristică a personalității lor este tocmai acest obiect de vestimentație; criticând lipsa de originalitate, de etică şi moralitate într-un mod subtil, reprezentând haina ca obiect simbol al personalităţii. Figurativul alăturat nonfigurativului este o replică a viziunii mele în ceea ce priveşte lumea contemporană, o lume a abstractului, a neînţelesului şi a transformărilor continuue. Am pus în dialog două modalităţi diferite, antitetice, de abordare descriptivă, pentru a evidenţia contrastul dintre concret şi abstract dar şi pentru a defini prin pictură societatea contemporană.