“Ripi” își continuă aventura romantică într-o competiție K.O. marcată de retrageri. În acest an situația pare și mai dramatică. Din 19 partide programate în faza a IV-a se dispută doar 16 jocuri deși vorbim de o rundă în care au intrat în competiție și divizionarele B, însă tocmai acestea cauzează acum probleme. CS Turnu Severin, adversarul indicat de FRF pentru trupa de la Gara Mică, se numără și ea printre grupările care nu iau startul B-ului, de altfel oltenii s-au dezintegrat după ce au retrogradat din Liga I. În aceste condiții Ripensia câștigă cu 3-0 la masa verde și intră în faza a V-a a competiției.
Timișorenii și-au început participarea în Cupă prin faza județeană încă din iarnă, câștigată în fața Ghirodei la finalul sezonului trecut. Apoi, în turul I, elevii lui Radu Suciu și Ovidiu Olariu, au mai beneficiat de un forfait, cel al Flacărei, pentru ca apoi să treacă de divizionarele C Millenium Giarmata (scor 3-2) și Muncitorul Reșița (1-0) după două partide palpitante cu reprize de prelungiri pe Electrica. Cel mai probabil, în turul următor, “Ripi” va da piept cu divizionară o secundă din zonă, UTA sau CSM Metalul Reșița. În faza a IV-a, care se dispută pe data de 27 august, nu va evolua nicio formație bănățeană.









