Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal - Bulevardul 16 Decembrie 1989

Euroinstal Timisoara - Bulevardul 16 Decembrie 1989
https://euro-instal.ro

Romania debuteaza sambata in Rugby Europe Championship 2015 cu timisoreni in lot

Detalii stire sportiva

Categorie
Stiri Sport
Modificat
acum 9 ani si 1 luna
Apartine de
Directia Judeteana pentru Sport si Tineret TIMIS (D.J.S.T.)
Vizualizari
857

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire sportiva

Reprezentativa de rugby a României debutează sâmbătă, în fața Portugaliei, în ediția 2015 a Campionatului Europei (Rugby Europe Championship 2015), întrecere cunoscută până acum drept Cupa Europeană a Națiunilor. Partida Portugalia — România care are loc la Lisabona și va începe la ora 16,40 și este transmisă direct de TVR 1, TVR HD și TVR +.
Pentru ''stejari'' meciul de sâmbătă este o foarte bună ocazie de pregătire și verificare înainte de marea competiție din acest an — Cupa Mondială de rugby din luna septembrie.
La Campionatul Europei participă cele mai valoroase echipe din al doilea eșalon valoric al continentului. Șase națiuni vor fi în competiție, cinci dintre acestea completând tabloul și anul trecut: Georgia, Portugalia, România, Rusia și Spania, cărora li se va adăuga Germania, cea care a luat locul retrogradatei Belgia. România are de partea ei argumentul continuității pe banca tehnică a galezului Lynn Howells.
Până în prezent s-au disputat 12 ediții ale întrecerii europene a jucătorilor de rugby, la care au participat 11 echipe: Belgia, Cehia, Georgia, Germania, Maroc, Olanda, Portugalia, România, Rusia, Spania și Ucraina, dintre acestea Georgia, Portugalia și România reușind să obțină titlul de campioană.
Competiția a debutat în 1936 și, de-a lungul anilor, s-a numit Turneul FIRA, Cupa Europei FIRA, Cupa Națiunilor FIRA, Trofeul FIRA — perioada dominată de Franța, România și Italia, singurele care au reușit să-și adjudece trofeul.
Lotul echipei noastre cuprinde următorii jucători:
Pilieri: Horațiu Pungea (Lyon), Constantin Pristaviță (CSM Știința Baia Mare), Mihăiță Lazăr (Castres), Petru Tamba (RCJ Farul Constanța), Alexandru Țăruș (RCM Timișoara), Paulică Ion (Perpignan);
Taloneri: Andrei Rădoi (Ealing Trailfinders), Otar Turașvili (RCJ Farul Constanța);
Linia a doua: Valentin Popârlan (RCM Timișoara), Marius Sîrbe (Blagnac), Marius Antonescu (Tarbes);
Linia a treia: Mihai Macovei (Massy), Viorel Lucaci (CSA Steaua București), Stelian Burcea (RCM Timișoara), Valentin Ursache (Oyonnax), Vlad Nistor (Castres);
Mijlocași la grămadă: Florin Surugiu (CSM Olimpia București), Grigoraș Diaconescu (CSA Steaua București), Valentin Calafeteanu (RCM Timișoara);
Mijlocași la deschidere: Dănuț Dumbravă (CSA Steaua București), Dorin Manole (Orthez);
Centri: Csaba Gal (Universitatea Cluj), Robert Dascălu (CSA Steaua București);
Aripi: Adrian Apostol (RCJ Farul Constanța), Florin Ioniță (CSA Steaua București), Ionuț Dumitru (CSA Steaua București), Ionuț Botezatu (CSM Știința Baia Mare);
Fundași: Cătălin Fercu (Saracens), Sabin Strătilă (RCJ Farul Constanța).
''Stejarii'' au trei victorii consecutive în fața lusitanilor, în 2013 echipa noastră impunându-se la Lisabona cu rezultatul de 19-13.