În ciuda acestei traume majore, Sascha este o fată curajoasă și isteață. Atunci când în ziarul local apare un articol în care făptașul este prezentat ca fiind sensibil și că s-a căit între timp, lui Sascha îi sare țandăra. Dar după aceea totul devine diferit.
Această dramă a fost apreciată ca fiind „extrem de valoroasă” datorită „înscenării sale bogate în fațete ce oscilează între puterea radicală și lipsa de afectivitate, între umorul inteligent și înțelepciunea simplă și totuși potrivită a vieții”. (Goethe-Institut) Filmul va fi prezentat în limba germană cu subtitrare în limba engleză.









