Timisoara

Anunt Diamant Timisoreni.ro - publicitate online

Oferim publicitatea online prin intermediul site-urilor: timisoreni.ro, ​bucuresteni.ro, ​aradeni.ro, ​roportal.ro, ​clujeni.com, ​ghid-constructii.ro etc, medicina-umana.ro si constanteni.ro suport clientului pentru o promovare de calitatea in mediul online.
https://www.timisoreni.ro/site/publicitate/

Și Liceul Tehnologic Transporturi Auto crește copii ai viitorului

Detalii stire

Categorie
Stiri educatie
Modificat
acum 1 an si 4 luni
Vizualizari
734

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Plecând de la premisa ”Și Liceul Tehnologic Transporturi Auto crește copii ai viitorului”, ne-am dorit mereu o școală cu sare și piper, 4 pereți și un mâine înăuntru.

Ne dorim un mediu de învățare altfel, un spațiu al copiilor, un întreg cadru școlar care să contribuie la împlinirea potențialului copilului aflat în formare. Acest lucru nu înseamnă doar conținuturi stabilite de programă, nu înseamnă doar evaluări și feedbackuri, ci presupune relații și contexte construite în jurul celor care învață. Tocmai de aceea, atunci când facem referire la starea de bine, avem nevoie de un loc în care să se țină cont de dezvoltarea lor psihologică și emoțională, de comportamentul social, de relaționarea cu semenii, colegii, părinții, profesorii și comunitatea, un loc care se impune a fi unul prietenos, suportiv, un mediu care promovează colaborarea și diversitatea, o Sală de festivități în care celor 889 de elevi să li se fundamenteze autonomia, interacțiunea și incluziunea, să li se evalueze wellbeing-ul, dezvoltarea psihosomatică, abilitățile sociale și dificultățile emoționale și comportamentale, unde să aibă loc consilii ale elevilor, spectacole și activități extrașcolare, olimpiade, concursuri de cultură generală, concursuri pe meserii, expoziții, cluburi de lectură și ateliere creative, un spațiu în care să stimulăm interacțiunile educaționale, solidaritatea, toleranța, multiculturalismul.

Școala trebuie să fie un loc în care să ne întrebăm despre ce este viața, așa că am înscris alerta noastră pe Harta Edu (hartaedu.ro/alerta-scoala/si-liceul-tehnologic-transporturi-auto-timisoara-creste-elevi-ai-viitorului/) și astfel am ajuns să ne alăturăm campaniei „Salvează o școală”, concretizată prin organizarea Târgului de Crăciun, care are loc pe 16 decembrie 2022, la Liceul Tehnologic Transporturi Auto, Timișoara, în intervalul 10:00-14:00.

Sute de copii se transformă în eroi pentru școala lor alături de NARADA.

1. Ce intenționăm?
Vrem acțiune, conturarea unui stil propriu de comunicare, dezvoltarea de noi competenţe.

2. Ce vrem să obținem?

Implicare, conștientizare, decizii, cooperare [colaborare + empatie], exprimare de păreri, construirea de abilități și atitudini.

3. Ce reacții așteptăm?

Elevi implicați, care să aibă curaj să-și exprime propriul punct de vedere, să își conștientizeze abilitatea de mic antreprenor și spiritul de echipă, să ne arate cum percep lumea și să o configureze prin idei, valori, dărnicie, creații proprii, articole handmade, produse făcute de ei (prăjituri, cozonaci, clătite, sandwich, ceai etc.).

4. Ce ne propunem?

Vrem să realizăm conexiuni cu realitatea prin care trecem și să încurajăm creativitatea, voia bună, să creăm un context în care să ne așezăm și să privim lumea prin ochii copiilor, să celebrăm, cu alte cuvinte, bucuria lor de a fi utili, implicați și importanți.

5. Cine ni se alătură din exterior?
Ambasador pentru liceul nostru va fi Alina Ceușan. (alinaceusan.net/despre-mine)
Părinții elevilor noștri ni se alătură, de asemenea!

Peste 20 depersoane publice susțin elevii care devin antreprenori pentru o zi la târguri de Crăciun, pentru a rezolva urgențele din 25 de școli din țară

Smiley, Feli, Marius Moga, Antonia, Selly, Randi, Edward Sanda, Cleopatra Stratan, WRS, Alex Velea, Cosmin Savu, Olimpia Melinte, Daddy Cool, Alina Ceușan, Irina SSW (Deaconescu), Bogdan Ioan, Eugenia Nicolae, Roxana Hulpe, Aluziva, Răzvan Munteanu și scriitorii Camelia Cavadia, Iv cel Naiv, Remus Boldea se alătură micilor întreprinzători, donând obiecte care vor fi licitate la târguri pentru a aduna fonduri destinate reparațiilor școlilor.

Organizația Narada lansează campania „Salvează o școală” și se implică să ajute 25 de școli din țară, care au listat alerte pe HartaEdu cu nevoia soluționării unei urgențe legate de siguranța copiilor în clase, să demareze acțiuni importante și strângeri de fonduri pentru rezolvarea acestora. Având motto-ul #EokSăFacemNoi, Narada aduce împreună comunități, mediul privat și personalități publice pentru a fi parte și a susține o acțiune pe cât de importantă, pe atât de urgentă: infrastructura inadecvată și chiar periculoasă în care învață nu mai puțin de 1,2 milioane de copii din România.

Astfel, pe 16 decembrie, 25 de școli vor organiza simultan târguri de Crăciun pentru care elevii vor confecționa obiecte pe care le vor scoate la vânzare pentru membrii comunității locale. Foarte multe persoane publice, influenceri, actori, muzicieni, scriitori, au acceptat provocarea de a fi alături de micii antreprenori în această primă experiență a lor în business. O serie de artiști și persoane publice au acceptat invitația de a deveni ambasadori și de a reprezenta o școală cât mai apropiată din orașul sau județul lor natal, alăturându-se astfel campaniei „Salvează o școală”.

Aceștia vor dona pentru târgul de Crăciun un obiect drag lor, cu autograf, ce va putea fi licitat și își vor îndemna comunitățile din mediul online, prin intermediul rețelelor de socializare, să participe și să susțină inițiativele elevilor. Cu sumele astfel obținute, dar și cu ajutorul Narada și al partenerilor care susțin organizația și campania târgurilor de Crăciun, printre care se numără Bergerat Monnoyeur Romania şi IPSO Agricultură, școlile vor obține fonduri necesare să rezolve alerta (problema cu care se confruntă școala).

Prin acest mecanism de autofinanțare, Narada ajută școlile nu doar să strângă fonduri, ci inclusiv să își dezvolte o gândire antreprenorială, să fie independente și să strângă bani, să construiască propriul lor mecanism de finanțare a alertei. “Desigur că ar fi ideal să avem un buget de învățământ care să aducă școlile din România la standardele acestui secol, la standardele la care ne dorim să ne educăm copiii. Însă nu este cazul, dimpotrivă: lipsa de finanțare este în continuare unul din cele mai mari blocaje în evoluția educației. La Narada, am învățat că e ok să facem noi - e ok sa mobilizăm societatea și resursele disponibile pentru a adresa provocările din educație. Iar în această campanie, tot ce facem este să dăm aceste aptitudini mai departe școlilor - ne parteneriem cu profesorii lideri care au scos la suprafața urgențele din școlile lor, care lucrează cu copiii, părinții si micii întreprinzători din comunitate - și, împreună, facem eforturi să generăm finanțarea necesară adresării urgențelor. Și, cine știe, poate devine molipsitor”, declară Raluca Jianu, CEO Narada.

Alertele respective scot în evidență probleme de infrastructură și semnalează necesitatea renovărilor interioare și exterioare în școli, schimbarea acoperișului, a rețelei de electricitate sau termoficare, dar și nevoia de tehnologie a anumitor comunități. Dintre cele participante la evenimentul din 16 decembrie, cel puțin trei școli au nevoie de amenajarea grupurilor sanitare, patru școli au nevoie de reconsolidare și/sau renovarea acoperișului, trei de refacerea instalației electrice, una o nevoie urgentă de centrală termică, astăzi copiii învățând la maximum 16 grade Celsius în clase, alte cinci de amenajări interioare și schimbarea mobilierului școlar, trei de tehnologie și de calculatoare, laptopuri și videoproiectoare, cinci de amenajarea unui spațiu exterior și mai multe de amenajarea unei biblioteci moderne.

Campania „Salvează o școală” reprezintă, totodată, și un manifest al elevilor prin care aceștia atrag atenția și invită la implicare astfel încât să poată învăța în condiții adecvate. În prezent, nivelul de siguranță din școlile din România este foarte scăzut, atât din punct de vedere seismic și sanitar, dar și din punctul de vedere al construcției și al siguranței la incendiu. 42% dintre clădirile în care funcționează școli sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat, ¼ dintre școlile din România, preponderent din zonele rurale, utilizează sobele ca principală sursă de încălzire.

În ultimii 10 ani cel puțin 11 instituții de învățământ din România s-au prăbușit peste elevi la ore, aproximativ 4.200 de școli din România, însumând peste 155.486  de elevi, nu au acces la grupuri sanitare în incinta școlii, jumătate dintre acestea fiind amplasate în curte și sunt lipsite de apă curentă și canalizare.  În momentul de față, pe HartaEdu sunt înscrise peste 1100 de alerte din partea școlilor din România, cu impact asupra a aproape 300 de mii de elevi. Într-un singur an de la lansarea platformei au fost soluționate peste 200 de astfel de alerte, cu impact pentru peste 150 de unități de învățământ din țară și peste 30.000 de elevi, cu o investiție ce trece de 2,7 milioane de lei.

Pe data de 16 decembrie, ziua în care se va desfășura Târgul de Crăciun în cele 25 de școli intrate în campanie, la aceeași oră și în același moment, elevii își vor pune caietele deasupra capului. Este din nou manifestul prin care ei vor să atragă atenția, prin care își doresc să fie observați și sprijiniți în soluționarea alertelor lor. Copilul care se protejează punându-și un caiet pe cap este imaginea care strigă fără cuvinte sutele de probleme ale sistemului educațional din România. Pentru că primul obiect pe care îl folosește elevul este caietul.


Tot pe 16 decembrie 2022, echipa Narada va fi prezentă la „Școala de campanie” de la Școala Gimnazială Nr. 195 din București, de unde va transmite live pe rețelele de socializare întregul eveniment.