Simpozionul Internațional „Cercetări şi Aplicaţii în Psihologie” (SICAP) este o manifestare științifică organizată anual, începând cu anul 1991, de către Facultatea de Psihologie a Universității Tibiscus din Timișoara împreună cu diverși parteneri din România și străinătate adresându-se specialiștilor și studenților din domeniul științelor umane.
Discursurile de deschidere vor fi susținute de către doamna conf.dr. Corina Mușuroi, rector al Universității Tibiscus din Timișoara, președinte onorific al Simpozionului, domnul comisar șef de penitenciare Cătălin Claudiu Bejan, director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, președinte onorific al Simpozionului, domnul comisar șef de penitenciare Florin Șerpe, director al Centrului Educativ Buziaș, doamna lector dr. Zvetlana Anghel, decan al Facultății de Psihologie a Universității Tibiscus din Timișoara și doamna conf.dr Alina Zamoșteanu, președinte al Simpozionului.
Pe parcursul celor două zile se vor prezenta lucrări și se vor desfășura ateliere în cadrul următoarelor secţiuni: Psihologia sănătăţii, Psihoterapie, Psihologia educaţiei, Psihologie organizaţională, Psihocriminologie, Workshop și Varia, la aceasta din urmă putând fi prezentate și publicate și lucrări din domenii conexe psihologiei.









