La anticariat se pot vinde cantități mari de cărți
Anticariatul oferă mai multe avantaje importante cititorilor care, din diverse motive, iau decizia de a vinde o parte din volumele pe care le dețin sau chiar pe toate. Oricare ar fi motivul vânzării și numarul de cărți, anticariatul este locul în care se poate vinde cu ușurință orice titlu din bibliotecă. Anunțul „cumpărăm cărți la kg” scoate în evidență un beneficiu considerabil al vânzării la anticariat, anume faptul că se poate vinde un număr foarte mare de cărți. Acest aspect poate fi de interes pentru cei care sunt nevoiți să renunțe la toată biblioteca și nu au mult timp la dispoziție pentru a vinde fiecare volum în parte.
Anticarii sunt cei care se deplasează la domiciliu
Persoana care vrea să vândă cărți îi poate contacta pe reprezentanții anticariatului Achizitii-Carti.roîn vederea stabilirii unei întâlniri pentru ridicarea și plata cărților. Mai devreme, se menționa faptul că vânzarea cărților la bucată poate consuma mult timp. Vânzarea la anticariat înseamnă foarte putin timp alocat, deoarece anticarii sunt cei care merg la domiciliul vânzătorului sau la sediul firmei sale, ținând cont de faptul că serviciul se adresează în egală măsură persoanelor fizice și persoanelor juridice. Fără deplasări, fără costuri de transport și fără efort – așa arată o vânzare modernă de carte, în colaborare cu un anticariat cu experiență. Confortul este pe primul loc, iar plata se efectuează în momentul ridicării cărților.
Cititorii pot vinde orice tip de carte din bibliotecă
Un alt aspect important despre vânzarea la anticariat este cel referitor la tipul de cărți ce pot fi vândute. Aici, ca și în cazul cantității, cititorul are libertatea de a alege absolut orice fel de cărți din bibliotecă spre a le vinde, fără a fi importante domeniul sau categoria în care se încadrează acestea. Anticariatul cumpără inclusiv dicționare, enciclopedii de cărți, albume și cărți tehnice.
Așadar, tranformarea unei cantități mari de cărți, fie vechi sau noi, este rapidă, simplă și nu implică niciun fel de cost suplimentar. Persoanele care vor să vândă o parte din cărți sau o bibliotecă întreagă la anticariatul Achizitii-Carti.ro se bucură de confort sporit, deoarece tot procesul se desfășoară la domiciliu.









