SCMUPT (Sesiunea de comunicări pentru aplicații mobile din UPT, ediția a 6-a) este o competiție în creștere, dedicată aplicațiilor mobile, și a fost concepută pentru studenții de la calculatoare (CTI) din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Se organizează anual în sesiunea de iarnă, în decursul lunii ianuarie, și își propune ca țintă mult mai largă să crească și să-i atragă pe tinerii pasionați de programarea mobile, atât din Timișoara, cât și la nivel național.
Competiția nu caută să impună un anumit nivel de dificultate sau complexitate al proiectelor, ci cauta idei valoroase. Anul acesta, competiția a fost organizată pe două secțiuni, având criterii de jurizare și clasamente diferite: Utility & Lifestyle Apps și Entertainment Apps.
Pentru ediția 2018, studenții de la Universitatea Politehnica Timișoara au dezvoltat 40 de proiecte, dintre care 19 au fost selectate pentru a fi prezentate în fața unui juriu de specialitate format din antreprenori și specialiști în domeniu programării de aplicații mobile. Jurizarea a avut loc în seara zilei de 29 ianuarie, la Startup Hub, unul dintre partenerii evenimentului, alături de Timișoara Mobile Development Group, Banat IT Association și ARIES-TM.
Câștigătorii celor două secțiuni au fost următorii:
- Utility & Lifestyle Apps
1. Zoran Zomboraț, Raul-Marin Stoin - File Sharing
2. Alexandru Marinescu, Amelia Munteanu - High Android Benchmark
3. Aleksandar Noveski - Site Visitor
- Entertainment Apps
1. Andrei Heidelbacher - Algoventure
2. Darian Velciov - Arcade Meltdown
3. Gyorgy Kolumban, Zsofia Ulkei - Creepy Paint.
Locurile 1 de la fiecare secțiune au fost recompensate cu câte un bilet de intrare la Mobile World Congress (în valoare de 800 de euro fiecare), cel mai important eveniment în domeniul Mobile, care va avea loc la sfârșitul lunii februarie, la Barcelona. Premiile au fost oferite de ARIES-TM.
Juriul a apreciat ediția din acest an ca fiind cea mai reușită de până acum, iar proiectele realizate de studenți reprezintă un prim pas către un viitor StartUp. De altfel, într-o etapă viitoare vor fi selectate 5 - 10 proiecte cu potențial de business, dintre cele prezentate, pentru a fi dezvoltate.

Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat Timișoara - Alexandru Mușătoiu este membru al Baroului Timiș. Cabinetul de avocat a fost fondat în anul 2006, poziționându-se în segmentul cu cei mai buni și serioși avocați din Timișoara.
musatoiu.com
Spitalul MedLife Medici’s Timisoara - spital multidisciplinar cu dotări ultramoderne care oferă servicii medicale integrate, de la diagnostic la tratament personalizat.
www.medlife.ro/spitalul-medlife-med...
Asociatia Peter Sport si Beraria MGM Bastion din Timisoara va invita sa participati la Cupa de table Beraria MGM care se va desfasura in 17 octombrie 2026 cu incepere de la ora 13:00. Se acorda premii in bani pentru primii 5 clasati. Taxa de participare este de 50 lei.

Firma din Timisoara ofera servicii de curatat tapiterie auto la domiciliu. Solutii profesionale, special folosite pentru prevenirea deteriorarii materialului, pastrarea culorilor si a aspectului de nou si indepartarea mirosurilor neplacute; spalat + uscat tapiteria cu ajutorul aspiratorului injectie-extractie.
Studenții UPT dezvoltă aplicații pentru mobil. Vezi ce premii au câștigat
Detalii stire
| Categorie | Stiri educatie |
|---|---|
| Adăugat | 31.01.2018 |
| Modificat | 31.01.2018 |
| Vizualizări | 781 |


Prezentare stire

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara cu o experienta de peste 21 ani in chirurgia estetica, infiintata in 1996.
www.brol.ro
Bratu Ion Tiberiu - profesor doctor din Timisoara - chirurgie estetica
www.brol.ro
Detectiv Premium Timisoara - este o agenție de investigații private autorizată, specializată în servicii profesionale de supraveghere, documentare și analiză operativă la nivel național. Oferim soluții avansate pentru persoane fizice și companii, cu respectarea strictă a legislației în vigoare.
detectivpremium.ro/detectiv-particu...