Timisoara

Studenții UPT, din nou în amfiteatre

Detalii stire

Categorie
Stiri educatie
Modificat
acum 2 ani si 5 luni
Vizualizari
270

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Studenții UPT, din nou în amfiteatre

După vacanța de vară, Universitatea Politehnica Timișoara își așteaptă din nou studenții în amfiteatre, atât pe cei din anii mai mari, cât și ”bobocii” din anul I. Anul academic 2018/2019 începe luni, 24 septembrie 2018, fiecare facultate organizând propria festivitate de deschidere. La evenimentele organizate de facultăți au fost invitate atât personalități publice, specialiști în domeniu, cât și reprezentați ai unor marii companii, cu care UPT are relații de colaborare și care acordă și premii speciale studenților merituoși.
Seria ceremoniilor va fi deschisă de Facultatea de Automatică și Calculatoare, a cărei deschidere festivă va avea loc de la ora 9:00, la Casa Tineretului (str. Arieș nr. 19), printre invitați numărându-se rectorul instituției, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, primarul Timișoarei și fost rector al UPT, prof.dr.ing. Nicolae Robu, precum și reprezentanți ai conducerilor unor mari companii din Timișoara, cu care Facultatea de Automatică și Calculatoare colaborează. Tot la ora 9:00 a programat deschiderea festivă și Facultatea de Inginerie Hunedoara, în Aula FIH.
De la ora 10:00 sunt programate deschiderile festive la următoarele facultăți:
- Electrotehnică și Electroenergetică, sala A-101, invitați ÎPS Ioan, mitropolitul Banatului, reprezentanți ai firmelor;
- Management în Producție și Transporturi, amfiteatrul A0, invitați rectorul UPT, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban și directorul Nestle, Adrian Muntean, fost absolvent de master al facultății;
- Chimie Industrială și Ingineria Mediului, amfiteatrul A1, invitați directori ai companiilor partenere;
- Mecanică - sălile 150 (Anul I Ingineria autovehiculelor, Mecatronică şi robotică), 115 (Anul I Inginerie mecanică, Ingineria transporturilor), 151 (Anul I Inginerie industrială, Ingineria materialelor, Ştiinţe inginereşti aplicate), invitați directori ai companiilor partenere;
- Constructii, amfiteatrul Victor Vlad (parter), invitat domnul Ralf Krautkramer, Consul General al Germaniei la Timișoara.
Deschiderea festivă a anului la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale va avea loc începând cu ora 11, în amfiteatrul D1, iar după mesajele rectorului și președintelui Senatului UPT va avea loc ceremonia de acordare a premiilor oferite de companiile partenere. Tot de la ora 11:00 va avea loc și deschiderea festivă a anului la Facultatea de Arhitectură și Urbanism, invitați fiind președintele Ordinului Arhitecților din România, Drăgan Dragomir, și arhitectul Sorin Ciuraru.
Seria festivităților va fi închisă de Facultatea de Științe ale Comunicării, la ora 12:00, în amfiteatrul Victor Vlad, invitat special fiind consulul onorific al Franței la Timișoara, Cosmin Brânzan.