Într-o instituție cu tradiție de aproape un secol, cum este Universitatea Politehnica Timișoara, nu au cum să lipsească... tradițiile. Iar studenții au ținut să respecte obiceiurile de Paști în felul lor.
Un grup de studenți de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT a dorit să arate, într-un mod non-conformist, că tradițiile și tehnologia pot face casă bună împreună. Ideea de la care au pornit a fost încondeierea ouălor de Paști. Dar studenții au dorit să arate că se poate face și altfel, folosind tehnologia de ultimă oră.
Pentru a-și duce la capăt ideea, l-au contactat pe Călin Brandabur, manager al companiei Symme 3D din Timișoara, un vechi partener care a mai susținut și susține în continuare diverse proiecte atât ale studenților, cât și ale UPT. Firma menționată, una dintre cele mai cunoscute în domeniul printării tridimensionale, a marșat și la această idee a studenților, iar rezultatul a fost printarea 3D a ouălor de Paști.
Printarea unui astfel de ou durează câteva ore, dar rezultatul este spectaculos. Cu ocazia vizitei, studenții au putut afla și o serie de noutăți legate de acest proces tehnologic. Universitatea Politehnica Timișoara are încheiate o serie de parteneriate cu firme din Timișoara, unde studenții efectuează stagii de practică, dar în acest domeniu, al printării 3D, este o premieră.

Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat Timișoara - Alexandru Mușătoiu este membru al Baroului Timiș. Cabinetul de avocat a fost fondat în anul 2006, poziționându-se în segmentul cu cei mai buni și serioși avocați din Timișoara.
musatoiu.com
Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara cu o experienta de peste 21 ani in chirurgia estetica, infiintata in 1996.
www.brol.ro
Firma din Timisoara ofera servicii de curatat tapiterie auto la domiciliu. Solutii profesionale, special folosite pentru prevenirea deteriorarii materialului, pastrarea culorilor si a aspectului de nou si indepartarea mirosurilor neplacute; spalat + uscat tapiteria cu ajutorul aspiratorului injectie-extractie.
Studenții UPT îmbină tradiția cu tehnologia: ouă de Paști printate 3D
Detalii stire
| Categorie | Stiri educatie |
|---|---|
| Adăugat | 16.04.2018 |
| Modificat | 16.04.2018 |
| Vizualizări | 638 |


Prezentare stire

Detectiv Premium Timisoara - este o agenție de investigații private autorizată, specializată în servicii profesionale de supraveghere, documentare și analiză operativă la nivel național. Oferim soluții avansate pentru persoane fizice și companii, cu respectarea strictă a legislației în vigoare.
detectivpremium.ro/detectiv-particu...
Spitalul MedLife Medici’s Timisoara - spital multidisciplinar cu dotări ultramoderne care oferă servicii medicale integrate, de la diagnostic la tratament personalizat.
www.medlife.ro/spitalul-medlife-med...
Bratu Ion Tiberiu - profesor doctor din Timisoara - chirurgie estetica
www.brol.ro
Asociatia Peter Sport si Beraria MGM Bastion din Timisoara va invita sa participati la Cupa de table Beraria MGM care se va desfasura in 17 octombrie 2026 cu incepere de la ora 13:00. Se acorda premii in bani pentru primii 5 clasati. Taxa de participare este de 50 lei.
