Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal - Bulevardul 16 Decembrie 1989

Euroinstal Timisoara - Bulevardul 16 Decembrie 1989
https://euro-instal.ro

Timisoara altfel - Expozitie de desene

Detalii expozitie

Categorie
Expozitii
Modificat
acum 9 ani si 1 saptamana
Vizualizari
1062

Reprezentari

DataOraLocatie
Marti 7 aprilie 2015 - Duminica 3 mai 2015

Voteaza & Distribuie

Prezentare expozitie

Muzeul Banatului vă invită să descoperiți „Timișoara altfel”
Începând de marţi 7 aprilie 2015, Muzeul Banatului Timișoara găzduiește expoziția de desene „Timișoara altfel”. Desenele expuse aparțin elevului Dumitrescu David Alexandru și au ca punct de pornire dorința Asociației Culturale Salvaţi Patrimoniul Timișoarei de a reconstrui, prin desen, Timișoara otomană și austriacă.

Ideea acestei expoziţii a apărut în momentul în care arheologii Muzeului Banatului au scos la iveală ruinele Bisericii Sfântul Gheorghe, din piața cu acelaşi nume. Asociaţia Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoarei a propus unui elev de la Colegiul ION Mincu să reconstruiască prin desen, pe baza unor documente istorice, a fotografiilor şi a ruinelor scose la iveală, câteva din clădirile Timişoarei din perioada otomană si austriacă”, declară Ilie Sârbu, președintele asociației.

Îmbinând cele două pasiuni ale sale, istoria și desenul, Dumitrescu David Alexandru, elev în clasa a XII-a la secția de Arhitectură a Colegiului Tehnic „ION MINCU”, își propune să prezinte o viziune artistică asupra unor părți arhitecturale ale orașului Timișoara.

Deschiderea expoziţiei coincide cu „Săptămâna altfel”, prin urmare vizitarea acesteia reprezintă una din posibilele activități extrașcolare care pot face parte din agenda elevilor în această perioadă.

De asemenea, în această perioadă, Muzeul Banatului Timișoara pune la dispoziția micilor vizitatori, dar nu numai, 2 expoziţii temporare: "Timişoara în amurgul Evului Mediu" şi " Orhidee sălbatice şi alte plante rare din vestul României". Preţul unui bilet este de 2 lei (adulţi şi copii), acesta permițând vizitarea ambelor expoziţii.

Programul de vizitare în perioada Sărbătorilor de Paşti: 6-10 aprilie 2015 – deschis: 10.00 – 17.00; 11 aprilie 2015 - deschis: 10.00-14.00; 12- 13 aprilie 2015 - închis.

Anunt Diamant Euroinstal - Bulevardul Liviu Rebreanu

Euroinstal Timisoara - Bulevardul Liviu Rebreanu
https://euro-instal.ro