Timisoara

Tinere din Timișoara, în dialog cu europarlamentari pe tema schimbărilor climatice

Tinere din Timișoara, în dialog cu europarlamentari pe tema schimbărilor climatice

Detalii stire

Social links
Categorie
Stiri social
Modificat
acum 1 luna si 1 saptamana
Vizualizari
74

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Săptămâna trecută, două tinere din Timișoara au participat la o masă rotundă pe tema schimbărilor climatice, alături de alți tineri, parteneri și europarlamentari, în Parlamentul European din Bruxelles. Întâlnirea a avut loc în cadrul proiectului YouRoTrip (Erasmus+), implementat în 8 țări și axat pe problematici legate de schimbările climatice și protejarea mediului.

Proiectul a cuprins, în ultimii doi ani, schimburi de tineri în Austria, Danemarca, Franța, Grecia, Portugalia, România, Spania și UK, în cadrul cărora participanții au dezvoltat propuneri și politici pentru acțiuni ce vizează schimbările climatice, pe care le-au adresat mai departe decidenților locali și ai Uniunii Europene.

Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) este partenerul din proiect care a reprezentat România în inițiativele derulate. Delegația care a purtat discuții la masă cu europarlamentarii SteliosKympouropoulos și Maria da Graça Carvalho a fost formată din Alma Pap (coordonatoarea centrului de informare EUROPE DIRECT Timișoara) și Delia Văduva (studentă și participantă la două dintre schimburile de tineri din proiect).

Pe parcursul discuțiilor s-a abordat importanța tinerilor la nivel european nu numai când vine vorba despre schimbările climatice, precum și nevoia implicării tinerilor în procese democratice și cetățenie activă, în contextul Anului European al Tineretului. Inițiatorii proiectului (IASIS NGO din Grecia) au prezentat punctele principale ale proiectului, iar tinerii prezenți au expus propunerile colectate pe parcursul schimburilor de tineri din proiect, care cuprind subiecte precum: reciclarea și economia circulară, transportul verde, defrișările, energia regenerabilă, reducerea CO2.

Documentele care au conținut propunerile de politici de mediu le-au fost predate europarlamentarilor prezenți, care au fost deschiși spre dialog și la sesiunea de Q&A de la finalul întâlnirii. Totodată, aceștia s-au arătat bucuroși de prezența tinerilor participanți la astfel de inițiative și i-au încurajat să continue demersurile în țările implicate.


Mai multe detalii despre proiect: yourotrip.eu/ro/despre-proiectul-yourotrip/