Timisoara

Ziua Independentei Ucrainei

Detalii eveniment

Categorie
Evenimente sociale
Modificat
acum 1 luna si 1 saptamana
Vizualizari
175

Reprezentari

DataOraLocatie
Miercuri 24 august 202217:00

Voteaza & Distribuie

Prezentare eveniment

În 24 august, Ucraina sărbătorește 31 de ani de independență, această dată marcând totodată jumătate de an de apărare împotriva agresiunii ruse.

Pentru a consemna această perioadă de prietenie, sprijin și luptă comună pentru pace, organizații și instituții din Timișoara își unesc forțele în a pregăti o serie de evenimente de solidaritate pentru ucrainenii care sărbătoresc Ziua Independenței departe de casă, în orașul în care a izbucnit Revoluția Română de la 1989. Activitățile li se adresează tuturor celor care doresc să descopere și să afle mai multe despre istoria și cultura Ucrainei, promovând totodată întregul set de valori care definește orașul Timișoara: incluziunea, diversitatea culturală și toleranța, un spațiu multicultural și intercultural, sigur, comun, al tuturor etniilor care conviețuiesc aici.

Evenimentele încep la ora 17:00, cu inaugurarea picturii murale „Stand With Ukraine”, având tema prieteniei româno-ucrainene în contextul situației de urgență provocată de război. Pictura murală este realizată de artistul local Andrei Drăgan (cunoscut sub numele de Lux), pe un perete al Căminului 15 al Universității de Vest din Timișoara. La inaugurare este așteptat și Primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz.

„Prin intermediul picturii murale dorim imortalizarea acestei perioade de colaborare fără precedent a românilor și ucrainenilor, pentru a susține și a lupta pentru pace în lumea democratică. Povestea prieteniei româno-ucrainene va fi prezentată sub forma unei benzi desenate moderne, pictată în culorile steagurilor României și Ucrainei.” - Jane Rozbitskaya, coordonator proiect, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș

Evenimentele continuă la ora 18:00 cu un picnic intercultural în Parcul Regina Maria, alături de comunitatea ucrainenilor din Timișoara și organizațiile partenere. Organizatorii asigură mâncare, muzică, jocuri pentru cei mici, competiții sportive și ateliere.

„Aducem împreună comunitatea locală și pe cea a refugiaților din Ucraina pentru a ne cunoaște, a mânca împreună și a sărbători lucrurile care ne unesc. Ultimul picnic pe care l-am organizat împreună a adus peste 300 de refugiați din Ucraina în Parcul Carmen Sylva din Bălcescu. A fost un timp minunat alături de timișoreni, atmosferă pe care dorim să o recreăm și în 24 august.”- Flavius Ilioni Loga, președinte Asociația LOGS.

„Una dintre cele mai îndrăgite activități de la petreceri este face-paintingul sau pictura pe față cu culori speciale pentru piele, de aceea dorim să îi bucurăm pe cei mici, dar și pe cei mai mari cu măști pictate pe față.” - Iosin Alice, coordonator proiect, Salvați copiii. Seara se va încheia în Piața Victoriei, cu un concert de jazz, la ora 20:00, urmat de un spectacol de video mapping pe fațada Operei Naționale Române, de la ora 21:00.

“Intitulat «Sensitive Content», spectacolul este un tribut adus artistei Maria Prymachenko (1909-1997), cea mai importantă figură în domeniul artei naive din Ucraina. În deschiderea spectacolului de video mapping va avea loc un concert susținut de trupa timișoreană JazzyBIT, alături de Vanessa Serbul, o tânără artistă din Ucraina.” - Alexandra Palconi-Sitov, președinte Asociația Prin Banat


Parteneri: Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT), Asociația Prin Banat, Organizația Salvați Copiii, Societatea pentru Copii și Părinți, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Fundația Comunitară Timișoara, LOGS - Grup de Inițiative Sociale, CRIES, Fundația Maria Prymachenko (Ucraina), Best of Timisoara, Universitatea de Vest din Timișoara.

Proiectele Mural "Stand with Ukraine" și Sensitive Content / Videomapping Performance sunt finanțate de Primăria Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte.