Cu ocazia zilei de 4 Octombrie – Ziua Internaţională a Animalelor, Primăria Municipiului Timişoara, alături de societatea Danyflor organizează în cadrul adăpostului de la Şag ( DN 59 km 12+200 ) „Ziua Porţilor Deschise”.
Manifestarea cuprinde, pe lângă vizita adăpostului, şi informarea cetăţenilor despre tot ceea ce înseamnă procesele de recuperare a câinilor de pe stradă, adăpostirea, îngrijirea şi pregătirea lor pentru înaintarea spre adopţie în cadrul cunoscutului târg de adopţii canine organizat sub deviza „Şi mie îmi stă bine în lesă!”.
Pe parcursul evenimentului, organizat între orele 11.00 - 17.30, medici veterinari şi voluntari vor putea răspunde întrebărilor dumneavoastră privind modul de îngrijire a animalelor de companie şi a legislaţiei specifice în vigoare, în vederea promovării creşterii responsabile a acestora.
Pentru toţi cei care îşi aleg cu sufletul cel mai bun prieten, organizatorii vă aşteaptă în data de 4 Octombrie să celebram Ziua Internaţională a Animalelor, alături de cei peste 300 de căţei si 20 de pisici, cu vârste cuprinse între 3 luni şi 10 ani care sunt pregătiţi să vă fie companioni de nădejde.