Alegerea unor jucării pentru copii de 1 an potrivite pare a fi o treabă simplă, însă are câteva cutume greu de ignorat. Bebelușii sunt cei mai puțin pretențioși atunci când vine vorba de alegerea jucăriilor, însă sunt cei care au cea mai mare nevoie de atenție.
Jocul este important pentru intreaga dezvoltare a copilului deoarece aceasta poate contribui la sanatatea si starea lor fizica, cognitiva sociala si nu in ultimul rand la starea emotionala.
După cum le spune mereu Roboțelul-Semafor, ele sunt foarte folositoare, iar copiii au mare nevoie de ele. De aceea, locomotivele Fuzzy, Speedy, Freddy și Betty, ajutate de vagoanele Izzy și Weggy, de mașinuța Connie, tractorul Benny și încurajați mereu de balonul Genny
Jucătorii campioanei Superligii de rugby RCM UvT Timişoara, însoţiţi de antrenorul principal Danie de Villiers, au adus la Universitatea de Vest Timişoara trofeul SuperLigii CEC Bank la rugby, câştigat în faţa celor de la ...
Dramaturgul BARRY COLLINS s-a născut în 1941 în Halifax, West Yorkshire, unde trăieşte şi în prezent. Timp de şapte ani a lucrat ca jurnalist, înainte să devină autor de piese de teatru. Alte piese scrise de Barry Collins sunt: Şi Ierusalimul a fost construit aici?
Judecătoria Timişoara este o autoritate publică din cadrul sistemului organelor judecătoreşti, fără personalitate juridică, cu sediul in Palatul Dicasterial din Timisoara.
Un avocat de succes se întoarce în oraşul natal pentru înmormântarea mamei sale. Aici descoperă că tatăl său înstrăinat, bolnav de Alzheimer, este într-un proces de omor. Bărbatul decide să îi acorde o şansă tatălui, astfel că alege să îl reprezinte la tribunal.
Timiș este un județ așezat în partea de vest a României, în centrul provinciei istorice Banat. Reședința lui este municipiul Timișoara. Se învecinează cu județele Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.
Stimati Domni,stimate Doamne,evenimentele marca Club30 se tin lant…….va invitam sa urcati in expresul de toamna…avem pentru d-voastra un concert incendiar…….JUKEBOX!!Bandul carcotasilor soseste pe scena Club30,Joi 1.1...
Julieta trăiește în Madrid și tocmai și-a pierdut soțul. Fiica sa a împlinit 18 ani și a decis să plece de-acasă fără nicio explicație. Julieta face tot posibilul să o găsească însă singurul lucru pe care îl află este cât de puțin își cunoștea fiica.
Începând cu 5 septembrie 2024, Fundația Art Encounters organizează o expoziție de excepție dedicată pictorului Julije Knifer, marcând în același timp 100 de ani de la nașterea artistului croat. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 5 septembrie - 12 octombrie 2024, de marți până sâmbătă, între orele 12:00 – 18:00. Câte un tur ghidat va avea loc în fiecare sâmbătă de la ora 17:00.