Conceptul a luat naștere ca o fuziune între formă şi percepție, specifică disocierii dintre memoria episodică şi cea semantică şi raporturile care se nasc în urma lor, redate de dialoguri vizuale prin fotografie, mizând în același timp pe faptul că imaginea asociată cu o emoție va atrage aceelașisentiment atunci când este prezentată, fără intenția de a fi "universal normativă".
Cel mai important eveniment din istoria voleiului lugojean se apropie cu pași repezi. La sfârșitul acestei săptămâni, sala „I.K. Ghermănescu” va fi gazda Cupei Balcanice, o întrecere în trei ce are drept sc...
Baza sportiva de volei pe plaja situata in Parcul Rozelor va fi din nou gazda unei competitii importante. Dupa Campionatul National de seniori, disputat in prima decada a acestei luni, acum vorbim despre o competitie internationala. De joi, pana s...
Fara sa fi pierdut macar un set in actualul sezon, fetele de la CSM Lugoj si-au asigurat prezenta la barajul de promovare in prima liga de volei, unde au mari sanse sa revina dupa numai un an petrecut in esalonul secund. Pentru a-si indeplini obie...
Deși își puneau mari speranțe în câștigarea măcar a unui set în fața Unirii Dej, voleibaliștii timișoreni au ieșit și astăzi de pe parchet învinși cu 0-3. Universitatea rămâne astfel fără set adju...
Este cunoscut faptul ca marcile nemtesti Volkswagen Golf si Volkswagen Polo sunt doua dintre cele mai bune vandute tipuri de autoturisme. Orice pasionat de masini Volkswagen isi adreseaza, la un moment dat, intrebarea “ce sa aleg intre Golf si ...
Hits: 15
Interesant? Dă mai departe!
Hits: 15
Interesant? Dă mai departe!
Hits: 15
Hits: 15
Interesant? Dă mai departe!
Preţ
13.750 €
Posibilitate finanţare
1 an asistenţă rutieră gratuită
Istoric Service Disponibil
Km la b...
Hits: 118
Interesant? Dă mai departe!
Hits: 118
Interesant? Dă mai departe!
Hits: 118
Hits: 118
Interesant? Dă mai departe!
Preţ
12.950 €
Posibilitate finanţare
1 an asistenţă rutieră gratuită
Istoric Service Disponibil
Km ...
Hits: 127
Interesant? Dă mai departe!
Hits: 127
Interesant? Dă mai departe!
Hits: 127
Hits: 127
Interesant? Dă mai departe!
Preţ
15.250 €
Posibilitate finanţare
1 an asistenţă rutieră gratuită
Istoric Service Disponibil
Km ...
Hits: 67
Interesant? Dă mai departe!
Hits: 67
Interesant? Dă mai departe!
Hits: 67
Hits: 67
Interesant? Dă mai departe!
Preţ
17.450 €
Posibilitate finanţare
1 an asistenţă rutieră gratuită
Istoric Service Disponibil
Km la b...
Hits: 26
Interesant? Dă mai departe!
Hits: 26
Interesant? Dă mai departe!
Hits: 26
Hits: 26
Interesant? Dă mai departe!
Preţ
15.990 € cu TVA
Posibilitate finanţare
1 an asistenţă rutieră gratuită
Km la bord
164665
An fabri...