Timisoara

Anunt Diamant Medissa Vita

Medissa Vita Timisoara - Biorezonanta - Nutritie - Aromaterapie - Terapia cu plante - Cristaloterapie - Bioenergoterapie - Terapia Bowen - Terapii Access - Theta Healing - Cromoterapie - Remedii florale Bach - Terapia vibrationala Rife - Oncoterapie

https://nutritie-biorezonanta.ro

Expoziție "Dinspre paradis"

Expoziție "Dinspre paradis"

Detalii stire

Social links
Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 2 ani si 3 luni
Apartine de
Galleria 28
Vizualizari
434

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

În perioada 22 ianuarie - 15 februarie 2022, la Galleria 28 din Timișoara, va putea fi vizitată expoziția de pictură „Dinspre paradis”, semnată Andrei Simion. Expoziția, organizată de Galleria 28, în parteneriat cu Grupul Noima și curatoriată de Maria Pașc, aduce în atenția publicului cele mai recente lucrări realizate de pictorul Andrei Simion.

Despre expoziția „Dinspre paradis”, Maria Pașc, curatorul expoziției, notează:

„Paradisul este asemănat de Jorge Luis Borges cu o bibliotecă; Paul Gherasim îndeamnă să vedem pictura mai puțin ca obiect și mai mult ca pagini scrise.

În fața paginilor lui Andrei Simion, parcă îți fuge pământul de sub picioare, într-atât de mult sunt impregnate de imagini simbolice având ca temă sacrul. Andrei Simion, pictorul, nu caută în scriere umorile proprii, efortul său este de a lăsa să se scrie prin el spontaneitatea gândurilor, fără incursiuni psihologice. A da expresie unei lucrări înseamnă a-i da suflet, a face să iradieze din ea o prezență subtilă. Andrei izbutește! Compensează prin preaplinul sufletului său neajunsurile realului.

Lucrările tânărului pictor îți dau o bucurie a ideilor care nu poate fi ținută în frâu de nicio disciplină academică. Pânzele lui sunt acoperite de gustul expansiv al unei fluviale voințe de comunicare. Natura din picturile sale se înfățișează cu o căldură tainică, grăitoare, având o existență virginală. Fiecare subiect capătă o valoare mistică, arborii, florile, dealurile. Aceste subiecte se ordonează într-un univers în care gingășia este totodată simplitate fundamentală cuprinzătoare. Universul lui Andrei Simion se desfășoară dinaintea ochilor noștri, capabil să bucure înainte de a înțelege și să înțeleagă fără nevoia să definească”.

Expoziția „Dinspre paradis”poate fi vizitată în perioada 22 ianuarie – 15 februarie 2022, respectând normele de prevenire a pandemiei de coronavirus, de luni până sâmbătă, la Galleria 28, str. Constantin Brâncoveanu nr. 28, Timișoara.

Programarea pentru vizitare se face la numărul de telefon 0722503028 sau pe e-mail galleria28@gmail.com

Anunt Diamant Euroinstal - Simion Barnutiu

Euroinstal Timisoara - instalatii sanitare, centrale termice, cazane lemne
https://euro-instal.ro