Timișoara
Timișoreni

Mut-Vitcu Bogdan - doctor

Detalii doctor

CategorieDoctori
AdresăTimisoara
Adăugat17.11.2024
Modificatacum 7 luni
Vizualizări593

Votează & Distribuie

Prezentare doctor

Mut-Vitcu Bogdan - doctor Cardiolog din Timisoara - Medic Primar Cardiologie


Absolvent în 1993 al Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, după perioada de stagiatură, a efectuat în perioada 1995-2000 rezidențiatul în cardiologie la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara.

În perioada 1997-1998 a urmat stagii de pregătire în cardiologie intervențională în spitale prestigioase din Austria (AKH Viena) și Israel (Hadassah University Hospital Jerusalem), în anul 2000 obținând competența națională în cardiologie intervențională.

În perioada 2000-2010 a activat ca medic cardiolog intervenționist în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara, unde a ocupat și funcția de Director adjunct științific, coordonator al programelor științifice și de cercetare (2001-2005).

Activitatea în Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara s-a materializat în introducerea în premieră în România a unor proceduri de cardiologie intervențională, precum abordul transradial sistematic pentru procedurile endovasculare, aterectomia rotațională, ultrasonografia intravasculară, implantul stenturilor active farmacologic, terapia cu celule stem în infarctul miocardic acut, terapia genică în boala arterială periferică.

Activitatea medicală s-a împletit cu activitatea didactică de asistent/lector în cadrul Catedrei de cardiologie, cardiologie intervențională și electrofiziologie a Universității de Medicină şi Farmacie Timişoara (1995-2009).

Preocupările științifice s-au regăsit în peste 100 de conferințe, publicații, studii originale și granturi de cercetare, mai ales în domeniile:
– markerii de inflamație în implantul stenturilor coronariene;
– terapia genică în ischemia periferică critică;
– terapia cu celule stem după infarctul miocardic acut;
– telemedicina pentru monitorizarea pacienților cu boli cardiovasculare.

Filtre doctor