- Prefectura din Timisoara - Bulevardul Revolutiei din 1989, nr. 17 - datare: 1938 – 1943 - arhitect Victor Vlad, constructor Constantin Purcariu.
Datare şi funcţiuni istorice
- 1938 – 1943
- Arhitect Victor Vlad şi colaboratorii, constructor Constantin Purcariu
- În timpul „Dictaturii Regale” România a fost împărţită în „ţinuturi”.
- Edificiul urma să fie sediul ţinutului Banat – Crişana.
- Ulterior a fost sediul administrativ al Regiunii Timişoara, denumită mai târziu Regiunea Banat.
- După ce Ceauşescu a desfiinţat regiunile, pentru că i s-a părut că acestea fiind prea „mari”, pot face concurenţă puterii centrale (adică în final puterii sale personale), şi a reintrodus judeţele considerând că acestea fiind „mici”, el şi familia sa le poate controla mai uşor, edificiul a adăpostit Consiliul Popular al Judeţului Timiş.
- La ora actuală edificiul adăposteşte Prefectura Judeţului Timiş şi Consiliul Judeţean Timiş, precum şi birourile unora dintre instituţiile şi serviciile aflate în subordinea lor.
Stil arhitectural
- Modern cu elemente clasiciste. Expresia plastică a faţadei simetrice este determinată de coloanele angajate, aparţinând ordinului corintic „colosal” (pe trei niveluri – la et. I, II şi III).
- Pentru că s-au utilizat unele procedee de compoziţie practicate în Germania în aceeaşi perioadă, unii cercetători încadrează clădirea în „curentul fascist” al arhitecturii moderne.
- Ornamentaţiile sunt destul de sobre, pe faţadă cele mai interesante sunt capitelurile coloanelor. Doar pe părţile laterale se observă casete repetitive cu reliefuri de inspiraţie populară: un ţăran şi o ţărancă.